Interesantă, cel puţin din punct de vedere istoric, emisiunea jurnalistului Alecu Racoviceanu, la EVZ TV, unde ieri i-a avut ca invitaţi pe Florin Bichir (istoric), Octavian Hoandră (jurnalist), Mirel Palada (sociolog), Liviu Ţăranu (istoric) pe marginea împlinirii a 103 ani, de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu. Niciun fel de nostalgie sulfuroasă în intervenţiile invitaţilor, dimpotrivă abordări reci, calculate, pertinente, din respect pentru trecutul ţării. Neregimentaţi nici în tabăra „pro”, nici în cea „contra”, invitaţii au spus multe lucruri de bun simţ, cu referire îndeosebi la politica externă a ţării, Florin Bichir accentuând chiar „cel mai mare grad de independenţă atins vreodată de România”. Un consens de malentendu-uri: în timp ce pe scena internaţională, liderul de la Bucureşti se lansa ca mediator eficace şi soldat util al frontului sud-est european, în ţară el desăvârşea, cel puţin în anii 80, fără sprijin rusesc, o operaţie de desfigurare prin menţinerea anacronicului raport supraunitar între fondul de dezvoltare şi cel de consum, de la care n-a vrut să abdice, nici când plata datoriei externe fusese achitată. Interesantă observaţia istoricului Florian Bichir referitoare la megalomania lui Carol al II-lea pe lângă care Nicolae Ceauşescu a fost un copil. Astfel la 16 octombrie 1939, N. D. Cocea nota: „Ziua de naştere a regelui. De trei zile nu-i mai tace gura radioului, anunţându-ne evenimentul acesta extraordinar. Şi presa prin toate penele redactorilor şi colaboratorilor ocazionali, miniştri, ministeriabilii, frontiştii, străjerii, lingăii îi ţine hangul. Curat vorba M(ajestăţii) S(ale): N-am c… destul de mare pentru toţi câţi ar vrea să-l lingă”. La a 45-a aniversare a suveranului la 16 octombrie 1938, Carol al II-lea a primit numeroase cadouri între care şi pe cel oferit de BNR. Guvernatorul Alexandru Ottulescu obţinuse aprobarea Consiliului de conducere de a-i oferi lui Carol o hartă a României gravată pe o placă de aur de 16 kg. Regele a apreciat execuţia hărţii dar a întrebat: unde sunt munţii? În Consiliul BNR s-a aprobat să mai fie scoase 20 kg de aur. Pe mandatul lui Nicolae Ceauşescu, România a sărit peste umbra ei. Dar nu se poate trăi numai din politică externă. A lăsat ţara în hotarele ei fireşti, a mers la Chişinău, a condamnat pactul Ribentrop-Molotov, a lăsat ţara fără datorii şi cu câteva miliarde de dolari în trezorerie. Şi creanţe în valoare de alte câteva miliarde. S-a scris mult în ultimii 30 de ani şi se va mai scrie, deşi perioada scursă nu e tocmai potrivită pentru istorici, spunea Liviu Ţăranu. „Secolul meu scurt” (RAO, 2015 de Mircea Maliţa) şi „Istoria prin ochii diplomatului”, un dialog între Mircea Maliţa şi Dan Dungaciu, sunt două cărţi de referinţă despre politica externă a României. Mai sunt şi altele, evident, de excelentă calitate. Nicolae Ceauşescu a fost un lider al comunismului şi va dăinui în istorie. Pe de altă parte nu se poate uita contextul în care a fost judecat la Târgovişte, într-un proces ruşinos. Fireşte a răbda e un coşmar, dar a fi răbdat e un capital de duioşie. Până la un punct, evoluţia aceasta e sănătoasă. Ea face trecutul suportabil. Dar dacă efectul e monumentalizarea trecutului, legitimarea lui suntem în derivă. Dar istoria unei ţări nu poate fi decât unitară, adică una cu continuitate, cum ne spunea într-o împrejurare istoricul acad. Dinu C. Giurescu.
