Rezumându-şi viziunea proprie asupra justiţiei franceze, în numai 45 de minute, la Curtea de Casaţie, preşedintele Emmanuel Macron a dezamăgit asistenţa. El a confirmat luni, 15 ianuarie a.c., între altele, că doreşte să suprime Curtea de Justiţie a Republicii (CJR), singura instanţă abilitată să judece miniştrii pentru delictele comise pe timpul mandatului lor, această competenţă revenind instanţelor obişnuite. Dar, pe acest subiect, şeful statului francez „s’est toutefois montre evasif”, cum scrie „Le Point”. CJR a fost vehement criticată, după judecarea lui Christine Lagarde, actualul director general al FMI, în decembrie 2016, în „afacerea de arbitraj Bernard Tapie”. Cu toate acestea, preşedintele francez crede că trebuie dată o definiţie precisă „responsabilităţii ministeriale”. Numai că în discursul său, primul pe problemele justiţiei, Emmanuel Macron s-a dovedit pe contre-pied, cerând judecătorilor şi procurorilor „să coboare pe pământ”, în efectuarea actului de justiţie. El a refuzat, în acelaşi timp, să fie de acord cu mai multă independenţă parchetelor decât deţin momentan. „Eu cred profund că parchetele trebuie lipite de autoritatea Ministerului Justiţiei, dar vom veghea la independenţa lor”. Numirea procurorilor, după avizul conform al CSM, un organism independent, va rămâne neschimbată, constituind singurul mod de a înfăptui politica penală avută în vedere de guvern şi în acelaşi timp de a evita orice bănuială de ingerinţă. Emmanuel Macron a reiterat faptul că niciun procuror nu a fost numit în funcţie fără avizul CSM după 2012, şi ministerul Justiţiei nu poate da indicaţii individuale procurorilor, „principiu intangibil” care va fi neclintit. De asemenea, preşedintele Republicii a mai cerut, aproape imperativ, o justiţie mai eficace şi mai multă lizibilitate – care poate fi citită cu uşurinţă – pentru cetăţeni. Poziţia lui Emmanuel Macron nu a satisfăcut magistraţii francezi. Înainte de a lua cuvântul, Bertrand Louvel, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi primul preşedinte al Curţii de Casaţie, dar şi Jean Claude Marin, procurorul general, au pledat pentru mai multă independenţă a parchetelor franceze. Organizaţiile profesionale de magistraţi sesizaseră, încă de anul trecut, Consiliul Constituţional pe această temă, estimând că subordonarea parchetelor Executivului este neconstituţională. Răspunsul primit se cunoaşte, în sensul că „subordonarea a fost considerată conformă cu Constituţia”. Pe de altă parte, tot potrivit preşedintelui Republicii, „este importantă asigurarea independenţei Ministerului Public”. Să mai amintim că inspecţia judiciară este subordonată guvernului, de mai multă vreme. Destul de evaziv, dar deloc întâmplător, Emmanuel Macron a mai spus: „Eu cred în necesitatea unei politici penale, definită de Executiv, răspunzător în faţa Parlamentului şi aplicată de parchete. Şi mai cred că, dacă am merge mai departe, am sucomba în faţa unei fascinaţii, care constă în a confunda independenţa cu o formă de puritate absolută”. Să recunoaştem, o afirmaţie nu uşor de decriptat. În rest, aceeaşi suprapopulare a penitenciarelor şi la francezi, revendicate fiind 15.000 de locuri, dar şi nevoia de modernizare imediată. O soluţie de executare a pedepselor mici ar fi aceea a transformării acestora în „muncă în interesul general”, cu braţetă electronică. Fireşte, este treaba guvernului francez cum îşi concepe politica penală şi cum îşi materializează „şantierele” avute în vedere, incluzând simplificarea procedurii penale şi civile. Comisia Europeană „încă” nu şi-a exprimat îngrijorarea legată de reforma de anvergură pregătită de actualul ministru de Justiţie, Nicolae Belloubert, şi nici nu vrem să ne imaginăm ca Jean Claude Juncker sau prim-vicepreşedintele său Frans Timmermans, ar putea spune că „urmăresc cu îngrijorare evoluţiile recente din Franţa”.
