„Ajungem MARI”, un proiect pentru copiii aflaţi în Centre de Plasament

0
428

Sunt în plină desfăşurare programe educaţionale pentru copiii aflaţi în Centre de Plasament, inclusiv cele finanţate din fonduri europene. Unul dintre acestea este „Ajungem MARI”, proiect desfăşurat în 25 de judeţe din ţară, printre care şi Dolj, pe lângă Bucureşti. Este vorba de voluntariat, desfăşurat de cei care doresc să-i ajute pe micuţii aflaţi în situaţii dificile, dar este, cel puţin deocamdată, penurie de voluntari. De aceea, iniţiatorii, reprezentanţii Asociaţiei „Lindenfeld” au dat ca termen de înscriere a voluntarilor data de 1 februarie 2018. „Lucrăm în special cu copii din Centre de Plasament de Stat, unii care au suferit traume în urma instituţionalizării şi a abandonului din partea familiilor. Copiii sunt minunaţi şi au un potenţial pe care, deseori, nu-l cunoaştem. În cei trei ani şi jumătate de când avem acest proiect ne-am dat seama că una dintre principalele nevoi a copiilor este susţinerea lor pe termen lung. Pentru a le oferi aceste lucruri, facem recrutări la fiecare şase luni, pentru a-i găsi pe cei 1.000 de voluntari, fără de care nu se poate continua activitatea”, a precizat Iarina Taban, fondator „Ajungem MARI”. Voluntarii sunt aşteptaţi din 25 de judeţe, la care se adaugă Bucureşti, şi se pot înscrie, până pe 1 februarie, pe www.ajungemmari.ro, modulul de voluntariat durând şase luni, cu începere din luna aprilie a.c., nefiind nevoie de experienţă în lucrul cu copiii, aceasta fiind obţinută prin training-uri de specialitate.