Surorile Williams joacă finala la Australian Open

0
418

Finala ediţiei 2017 a Openului Australiei la tenis, primul turneu de Mare Șlem al anului, se va disputa, la simplu feminin, între surorile americane Serena şi Venus Williams, aşa cum s-a mai întâmplat în urmă cu 14 ani. În penultimul act al competiţiei, Serena Williams (35 ani) a învins-o în două seturi, 6-2, 6-1, pe croata Mirjana Lucic-Baroni, după doar 50 minute de joc.

Serena Williams se va lupta pentru câştigarea celui de-al şaptelea său titlu la Australian Open cu sora sa mai mare, Venus Williams (36 ani), care a trecut cu 6-7 (3/7), 6-3, 6-2, de o altă jucătoare americană, Coco Vandeweghe.

 Serena şi Venus Williams au mai disputat finala Openului Australiei şi în 2003, iar victoria a revenit atunci mezinei, cu 7-6 (7/4), 3-6, 6-4, acela fiind, de altfel, primul dintre cele şapte trofee cucerite la Melbourne de actuala ocupantă a locului 2 mondial, care îşi va putea recăpăta fotoliul de lider al clasamentului WTA în cazul unui succes în finala de sâmbătă.

Cele două surori americane au disputat până acum opt finale de Mare Șlem, Serena reuşind să câştige de şase ori, ultima oară în anul 2009, la Wimbledon.