Craiova: Un pakistanez depistat cu şedere ilegală a cerut azil

0
474
politistPoliţiştii Serviciului pentru Imigrări Dolj au desfăşurat, în data de 25 ianuarie a.c., verificări operative în cooperare cu poliţişti din cadrul S.O.P. Dolj, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străinilor, pe raza municipiului Craiova, jud Dolj. Cu această ocazie a fost depistat cu şedere ilegală un bărbat, în vârstă de 28 ani, din Pakistan, care a intrat ilegal în ţara noastră, iar la momentul depistării a solicitat o formă de protecţie internaţională pe teritoriul României. Urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciul pentru Imigrări al judeţului Dolj au întocmit acte de constatare pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, faptă prevăzută şi pedepsită  de art. 262 din Codul Penal.  Ulterior, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova cetăţeanul străin a fost condus la Centru de Cazare şi Proceduri pentru Solicizanţii de Azil Giurgiu în vederea procesării cererii de azil, au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj. 
Serviciul pentru Imigrări al judeţului Dolj continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor. Facem apel către toţi cetaţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea  prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrari Dolj, din strada Amaradia nr.32-34, la numărul de telefon 0251/407500, interior 20317, 20323, 20265, sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.