Un nou sprijin pentru educaţia copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate

0
312

Copiii, care au părinţi plecaţi în străinătate, reprezintă o categorie extrem de vulnerabilă, fiind vizată, în ultimii ani, de mai multe măsuri concrete, atât din punct de vedere legislativ, cât şi metodologic. Relativ curând,  a fost introdusă o nouă reglementare, care a fost comunicată în teritoriu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj notificând-o şi aşteaptă toate datele, pentru centralizarea cuvenită.

Conlucrare legalizată

Sunt mulţi, poate prea mulţi copii care au rămas în grija copiilor sau a rudelor, dacă nu a prietenilor, după ce părinţii au plecat în străinătate. Au fost efecte nedorite, abandonul şcolar fiind unul dintre cele mai accentuate. Se încearcă, în ultimul timp, reglementarea fenomenului, prin ţinerea sa sub control , iar instituţiile de învăţământ centralizează toate datele. De curând, a apărut Hotărârea Guvernului nr. 691/2015, care reglementează „Procedura de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate”. Potrivit acestui act normativ, s-a introdus, ca noutate, întocmirea unui raport de conlucrare între Serviciile Publice de Asistenţă Socială şi unităţile şcolare ce funcţionează pe raza administrativ-teritorială a acestora.

Facilităţi pentru părinţi

Cele două entităţi au obligaţia de a colabora în colectarea, „în ultimul trimestru al anului”, de date şi informaţii privitoare la copiii ai căror părinţi se află plecaţi în străinătate, precum şi la cele care ţin de minorii reveniţi în România, după perioada de şcolarizare efectuată în alte ţări, pentru o perioadă mai mare de un an. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sprijină şi proiectul derulat de către organizaţia „Salvaţi copiii!” – „Protecţie şi Educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia economică a părinţilor”. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a notificat toate instituţiile de învăţământ din teritoriu, cu tot ceea ce presupune înştiinţarea. „Proiectul de la „Salvaţi copiii!” îşi propune, pe lângă oferirea de servicii suport direct copiilor şi persoanelor în grija cărora aceştia au rămas după plecarea părinţilor în străinătate, şi creşterea gradului de informare şi conştientizare a reprezentanţilor legali cu privire la obligaţiile ce le revin înainte de plecarea din România (notificarea autorităţilor locale abilitate cu privire la intenţia de a părăsi ţara şi desemnarea persoanelor care vor avea grijă de minori). De asemenea, s-a creat şi o linie telefonică – Help-Line, nr. 0800.070.040, apelabilă gratuit în orice reţea fixă sau mobilă, şi la dispoziţie este şi www.copiisinguriacasă.ro, cele două instrumente fiind dedicate părinţilor şi copiilor afectaţi de migraţia economică şi a celor care au luat în supraveghere minorii  ”, a declarat prof. Simona Chiriţă, inspector în cadrul ISJ Dolj.