Preşedintele PSD, Victor Ponta, ar trebui să nu mai candideze la congres pentru un nou mandat la şefia partidului, consideră europarlamentarul social-democrat Cătălin Ivan, liderul PSD sector 1. Potrivit acestuia, există în prezent o tensiune şi „o nemulţumire firească” în PSD, după pierderea unei bătălii foarte importante — alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie 2014 – comparabilă cu cea din iarna anului 2009 — 2010, când fostul lider al partidului, Mircea Geoană, a pierdut prezidenţialele, dar a candidat totuşi pentru un nou mandat la preşedinţia partidului. „Eu îmi aduc aminte de momentul 2009—2010, când Mircea Geoană a pierdut alegerile prezidenţiale, deşi la o diferenţă mică, pe o greşeală personală. În mare parte, partidul şi-a făcut atunci datoria, ca şi acum. Acum PSD a luat 40% în primul tur, un rezultat foarte bun. Atunci l-am condamnat pe Mircea Geoană că nu şi-a dat demisia şi că a candidat la congres pentru un nou mandat, pe principiul că, dacă ai pierdut alegerile, pleci acasă. (…) Partidul să vină cu o altă ofertă în faţa celor care deja au spus «nu». Varianta de a veni cu aceeaşi ofertă în faţa celor care te-au refuzat o dată, este deja perdantă din start. (…) Atunci l-am condamnat pe Mircea Geoană, şi spun şi acum, că a greşit că a mai candidat pentru un nou mandat. Acum nu pot să-i spun lui Victor Ponta că face bine că nu-şi dă demisia. Victor Ponta din 2012, aşa cum îl ştiam eu atunci, şi-ar fi dat demisia. Era de părere atunci Victor Ponta, ca mulţi din generaţia noastră, că nu poţi pierde alegerile şi să continui să conduci partidul. Ce s-a întâmplat cu Victor Ponta de atunci, cum a ajuns să fie Victor Ponta de acum, nu mă întrebaţi pe mine, îmi scapă”, a declarat Ivan la Realitatea TV, reamintind că este decis să candideze la şefia PSD la viitorul congres. În opinia acestuia, Ponta ar fi fost un preşedinte de partid foarte bun dacă nu ar fi preluat guvernarea în 2012 şi nu l-ar fi lăsat pe Liviu Dragnea să se ocupe de treburile de partid.
În schimb, vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că Victor Ponta nu trebuie să demisioneze de la şefia partidului, întrucât a făcut o figură frumoasă la prezidenţiale, el arătând că nu e dispus să candideze la o funcţie în partid cât timp Ponta e preşedinte. Zgonea susţine că PSD a înţeles că trebuie să se reformeze şi de aceea a şi lansat Victor Ponta, ca preşedinte al partidului, câteva teme de reflecţie, printre care şi cea referitoare la autosuspendarea din partid a celor care au probleme cu Justiţia. „Cel care are probleme cu Justiţia este autosuspendat din partid şi nu mai va candida la vreo funcţie până când nu se rezolvă problemele. Adică, să nu ne păcălim că eu mă autosuspend şi în 2016 vin din nou să candidez că, domnule, nu avem o decizie în Justiţie şi eu, până nu ia o decizie Justiţia, sunt, din punct de vedere al legilor, nevinovat. Corect. Dar din punct de vedere al percepţiei publice, un politician întotdeauna este prima dată vinovat şi se duce în instanţă să-şi apere nevinovăţia”, a spus Zgonea. Întrebat dacă ia în calcul să candideze la şefia PSD, vicepreşedintele PSD a răspuns că face parte din echipa lui Ponta şi nu e dispus să candideze la vreo funcţie atât timp cât acesta e preşedinte. „Eu fac parte dintr-o echipă, a lui Victor Ponta. În acest moment, funcţia pe care eu o am, de vicepreşedinte, îmi conferă şi vizibilitate şi eu cred că îmi aduc un aport bun la echipa pe care Victor Ponta şi-a propus-o şi a cerut-o congresului în 2012. Din această perspectivă nu sunt sub nici o formă, să zic aşa, dispus să candidez pentru o funcţie atâta timp cât Victor Ponta este preşedintele partidului. Făcând parte din echipa lui, eu cred că trebuie să arăţi în 2015, indiferent de partidul politic, şi o anumită loialitate faţă de echipa cu care lucrezi”, a menţionat Zgonea.