Dascălii ies astăzi în stradă

0
376

Cadrele didactice afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ Dolj protestează astăzi în Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova, începând cu ora 15.00. Mitingul este autorizat şi va dura două ore. Profesorii spun că ies în stradă, separat de restul manifestanţilor, să-şi strige nemulţumirile legate de sistemul de educaţiei, întrucât ministrul Daniel Funeriu refuză dialogul social.

„Organizăm un miting separat, numai cu cei din Învăţământ, pentru că avem probleme distincte. I-am solicitat ministrului Educaţiei dialog social. De două săptămâni nu am primit nici un răspuns în acest sens, motiv pentru care ne vom muta din nou în stradă şi vom spune acolo ceea ce ne doare. Manifestaţiile se vor termina la ora 17.00 cu un marş până la Universitate şi înapoi”, a precizat Constantin Rada, preşedintele FSLI Dolj. Organizatorii anticipează că vor ieşi în stradă aproximativ 1.000 de persoane.

Sindicaliştii cer schimbarea Legii Educaţiei pentru că pune multe probleme în special la mişcarea de personal, acordarea a 6% din PIB şi reluarea dispoziţiei pentru strângerea cotizaţiei de sindicat.

„Legea Educaţiei va ridica foarte multe probleme la mişcarea de personal. Este prima dată când se trece la titularizarea în unitatea de învăţământ şi acest lucru nu dă nici un răspuns la ce se întâmplă dacă la anul apare o restrângere de activitate. Vom avea unităţi de învăţământ cu titulari în învăţământ şi titulari ai şcolii. Dacă vom avea o restrângere de activitate nu ştim care va pleca. Aceste răspunsuri nu sunt nici măcar în metodologia mişcării de personal”, a declarat preşedintele FSLI Dolj.

Se anunţă noi reduceri de personal

Profesorii sunt nemulţumiţi şi de faptul că pentru anul şcolar viitor planul de şcolarizare este mult mai mic. Liceele au primit cu una sau chiar două clase mai puţin la clasa a IX-a. Se anunţă, astfel, noi restructurări având în vedere că la nivelul judeţului Dolj sunt cu 30 de clase mai puţin decât anul trecut. În mediul rural, liceele care nu reuşesc să îşi facă clasa a IX-a vor rămâne ca şcoli gimnaziale. În momentul de faţă, potrivit cadrelor didactice, probleme mari pun unităţile de învăţământ liceal din Cârcea şi Malu Mare.

Liderii de sindicat critică şi introducerea clasei pregătitoare la învăţământul primar. „Este o mizerie şi clasa pregătitoare. Cum va apărea notată clasa pe catalog cu P1, P2, P7? Cum să noteze?  Şi nu este timp nici pentru pregătiri. Ne vom trezi la 15 septembrie că şcolile vor face eforturi dramatice, dar nu vor fi pregătite aşa cum trebuie. Să nu uităm că aceşti copii sunt de grădiniţă. Practic, a luat grupa pregătitoare de la grădiniţă şi o duce clasă pregătitoare la unităţile de învăţământ”, a precizat Constantin Rada.

Pe toată durata protestelor, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, I.P.J. Dolj – Poliţia municipiului Craiova, Poliţia Locală Craiova şi specialişti din cadrul I.S.U. Dolj vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj face apel către toţi participanţii, precum şi la toţi cetăţenii care se vor afla în zona manifestării, să adopte un comportament civilizat, să respecte prevederile legilor în vigoare şi indicaţiile forţelor de ordine pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice pe tot parcursul desfăşurării manifestării.