Naşterea Domnului (întruparea Fiului lui Dumnezeu), sărbătorită în Biserica Ortodoxă la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau la 7 ianuarie (după calendarul iulian), face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) ale Bisericii Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii.
Mesia Hristos a venit pe pământ cu o fire străină de a Sa, adică cu fire omenească, în cetatea Betleemului (Beit Lehem – Casa pâinii), care se află la o distanţă de 7 km de Ierusalim.
În oraşul natal al regelui David, s-a săvârşit marea taină a dreptei credinţe: “Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Tim. III, 16).
Peştera care, după tradiţie, este locul unde a venit pe lume Iisus Hristos se află pe o colină din partea de est a oraşului. Sfinţii împăraţi Constantin şi mama sa Elena au înălţat aici, în anul 330, o biserică, care ulterior a fost restaurată de împăratul Iustinian (527-565). Este cea mai veche biserică din Ţara Sfântă. Sub altarul acestui aşezământ se află peştera naşterii Domnului, intrarea în acest spaţiu se face prin partea de nord şi cea de sud a altarului.
Naşterea Domnului, eveniment unic în istoria omenirii, s-a petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, care domnea peste Galileea (Nazaretul) şi Iudeea (unde era Betleemul). Amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman şi erau guvernate de către un procurator. Imperiul era condus de Octavian Augustus (27 î.Hr-14 d.Hr), reorganizator al administraţiei şi armatei romane.
În acea perioadă, a fost dispusă de autorităţi organizarea unui recensământ, fiecare trebuind să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Printr-un astfel de procedeu se stabilea o bază de date pentru impozitarea populaţiei şi a terenurilor.
Potrivit Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, mergând cu Iosif de la Nazaret la Betleem, spre a împlini porunca autorităţilor, Sfânta Fecioară Maria a născut pe Iisus, într-un staul de animale de la marginea cetăţii.
Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Naşterea Mântuitorului lumii. Tot atunci şi tot acolo, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit cei trei magi din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilul sărac, daruri împărăteşti: aur, smirnă şi tămâie.
Naşterea Domnului, numită şi Crăciunul, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, dar nu este tot atât de veche ca Paştile (Învierea Domnului) sau Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).
Despre vechimea sărbătoririi Naşterii Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în vremea sa (în cea de-a doua jumătate a secolului al IV-lea), sărbătoarea era cunoscută numai de câţiva ani, dar ea strălucea prin cinstirea care i se dădea.
Marele părinte al Bisericii spune însă că Naşterea Domnului ar putea fi numită sărbătoare nouă şi veche. Nouă, pentru că ea se făcuse cunoscută de puţin timp; veche, pentru că era trăită cu aceeaşi intensitate ca sărbătorile mai vechi (Paştile sau Rusaliile).
Pentru a întări spusele sale, Sfântul Ioan Gură de Aur citează din Faptele Sfinţilor Apostoli cuvântul învăţătorului de Lege iudaică, Gamaliel, adresat sinedriului. Gamaliel era conducător al unei celebre şcoli rabinice şi membru în sinedriu (instituţie evreiască care avea funcţie de conducere religioasă şi politică). El a cerut cu autoritate şi argumentat să nu mai fie urmăriţi şi prigoniţi apostolii lui Hristos.
“Şi acum zic vouă: Feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu”, spunea cărturarul evreu. (Fapte 5; 38-39)
Tot la fel se va întâmpla şi cu praznicul Naşterii Domnului, spune profetic Sfântul Ioan Gură de Aur, când va fi mai mult cunoscut, se va bucura de o cinste mult mai mare. (surse: “Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhimandrit Ilie Cleopa, 1996; “Arheologie Biblică”, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pr. prof. dr. Dumitru Abrudan, diac. Prof. dr. Emilian Corniţescu, 1994)
Sursa: Agerpres
