Împreună, aducem bucurie de Crăciun!

0
155

Crucea Roșie Română – Filiala Dolj a lansat campania „Bradul cu dorințe pentru Moș Crăciun”, în sprijinul copiilor din familii nevoiașe, care nu au parte de aceeași magie a sărbătorilor.

În fiecare zi, de la ora 11:00, în Promenada Craiova, zona Carrefour, voluntari ai organizației îi așteaptă pe cei care doresc să doneze alimente, dulciuri, jucării, rechizite sau produse de igienă.

De asemenea, putem să „adoptăm” o scrisoare a unui copil fără posibilități materiale și să îi îndeplinim dorințele, aducând un strop de magie în viața lui. Putem și să donăm bani, atât la standul din mall, cât și în contul RO30RNCB0140018454000001 – CRUCEA ROȘIE ROMÂNĂ – FILIALA DOLJ, Craiova, str. General Dragalina nr. 17.

Pentru mai multe informații: dolj@crucearosie.ro, conturile de Facebook sau Instagram ale filialei.

Om lângă om, suflet lângă suflet, putem face minuni!