Franţa: O ieşire din izolare în trei etape

0
604

Într-o alocuţiune televizată, preşedintele Emmanuel Macron a detaliat trei etape ale dispozitivului de luptă contra Covid-19. Oricum, staţiunile de schi rămân închise de sărbători, iar cafenelele, restaurantele şi sălile de sport nu vor fi deschise decât după 20 ianuarie anul viitor. Începând de sâmbătă, toate spaţiile comerciale închise la 20 octombrie a.c. vor fi redeschise, pentru ca francezii să înceapă să îşi facă toate cumpărăturile în vederea sărbătorilor de iarnă. Măsurile anunţate la 28 octombrie, în vederea înfruntării unui al doilea val de Covid-19, vor fi ridicate în trei etape. Începând de sâmbătă 28 noiembrie a.c. francezii se vor putea mişca mai mult şi pe distanţe mai mari (20 km şi 3 ore, în loc de 1 km şi o oră). Tot din acest weekend se vor putea relua slujbele şi ceremoniile în lăcaşurile de cult –biserici, sinagogi, moschei- cu condiţia ca reuniunile să nu fie mai mari de 30 de enoriaşi. Dacă indicatorii epidemiologici vor fi satisfăcători, mai exact dacă vor corespunde pragurilor decise, atunci din 15 decembrie va intra în vigoare etapa a doua a strategiei prezidenţiale şi anume ridicarea carantinei. Deplasările inutile trebuie însă evitate, a insistat Emmanuel Macron. Se redeschid la 15 decembrie cinematografele, teatrele şi muzeele, dar rămân mai departe cu obloanele trase restaurantele, barurile şi discotecile. Ultima etapă a planului prezidenţial are ca bornă data de 20 ianuarie când în funcţie de parametrii epidemiologici se va produce revenirea la clasă, a tuturor elevilor de liceu, redeschiderea sălilor de sport şi a restaurantelor. De abia la 15 zile, după această ultimă dată, adică la începutul lunii februarie, studenţii vor reveni în aule. În privinţa viitoarei campanii de vaccinare, care va începe la sfârşitul lunii decembrie, sau începutul lunii ianuarie, Emmanuel Macron a precizat că primii beneficiari vor fi persoanele cele mai fragile, precum şi cele în vârstă. Franţa a depăşit pragul de 50.000 de morţi de Covid-19 de la începutul pandemiei.