Campania electorală pentru alegerile parlamentare, mai anemică şi fadă ca niciodată, e drept şi prin restricţiile sanitare, care trebuie respectate, este în plină desfăşurare. Prin media şi pe reţelele de socializare, candidaţii aflaţi pe listele partidelor pentru cele două camere, dar şi prin descinderile zilnice în teritoriu, încearcă să facă, pe cât posibil, cunoscute intenţiile lor, pe parcursul mandatelor la care aspiră. Unele făgăduinţe sunt de luat în seamă, altele strict propagandistice venite de la „centru”, fără nicio legătură cu realităţile concrete din teritoriu şi doleanţele oamenilor. Fiindcă Doljul 2020 reprezintă o altă fotografie faţă, de pildă, cum arăta în 2010, sau 2000 şi infrasctuctura adăugată, la nivelul fiecărei localităţi, expresia investiţiilor din surse proprii, dar şi prin proiecte europene, este de luat în seamă. Fiecare primar, indiferent de aparteneţa politică a căutat să lase ceva în urma sa, pe mandatul sau mandatele deţinute. Consiliul Judeţean Dolj, pe mandatul lui Ion Prioteasa, prin proiectele europene adjudecate, a împins multe lucruri înainte, dinamizând stări de lucruri ce păreau anchilozate. Mai sunt destule lucruri neîndoielnic de făcut, s-au făcut, cum spuneam, nu puţine lucruri în fiecare localitate, mică sau mare, cu statut de oraş sau de comună. Urmărind, şi a fost nevoie de răbdare, câţiva candidaţi, invitaţi conform timpilor de antenă pe posturile locale de televiziune, am tras propriile conclizii, în sensul „defazării” discursurilor, de la particularităţile specifice zonei. Admiţând aprioric buna credinţă a candidaţilor aflaţi pe listele electorale, care solicită votul alegătorilor, întrebarea este dacă ştim ce vrem. Cunoaştem ceea ce este imperios necesar pentru viaţa economică din teritoriu, în consens cu aspiraţiile oamenilor, şi ceea ce se poate realiza, şi nu ceea ce nu se poate, din vari motive, fiindcă acum să nu ne imaginăm că nu mai pot dormi liniştiţi birocraţii Bruxelles-ului de grija noastră. Mai nou vom merita fonduri europene, numai dacă vom executa, fără scrâşnire, comenzile Bruxelles-ului în priviţa… statului de drepţi. Dar asta e o altă discuţie. Cum este posibil să nu căutăm răspunsuri la întrebări fireşti, izvorâte din starea de fapt, existentă la nivelul Doljului, judeţ cu profil precumpănitor agricol, care contează în orice discuţie de securitate alimentară. Cu toate acestea, nu avem nici o fabrică de procesare nici a laptelui, nici a cărnii, (de fapt nu avem abatoare de sacrificare a mieilor, cum s-a văzut), nici a legumelor şi fructelor, lăsându-i pe producătorii agricoli să se descurce cum găsesc de cuvinţă. Mai nou i-am gonit şi din pieţe. Într-o vizită recentă, cu caracter deplin electoral, înaintea alegerilor locale, prin luna septembrie, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, promitea la întâlnirea cu producătorii agricoli construirea unui depozit adecvat pentru legume şi fructe şi a unor centre locale de preluare. Cel puţin această făgăduinţă, aparţinând unui ministru, putea fi reiterată. Adrian Popa, directorul executiv al DGA Dolj, care ştie destulă meserie, aprecia într-o discuţie că producţia de lapte a Doljului ar putea satisface cerinţele de consum a cel puţin trei judeţe. Ce paradox: Doljul nu are momentan niciun complex de cereştere a păsărilor de carne sau ouă. Nu mai discutăm evident de complexe de creştere a porcilor sau îngrăşarea tineretului taurin. Mall-urile şi supermarket-urile satisfac toate doleanţele cumpărătorilor. Cu alte cuvinte… importăm o bună parte din produsele de consum, pe care Doljul le produce. La ora de faţă prin „stingerea” IPILF Calafat, Furfurolului de la Segarcea, Celule Băileşti, fabricii de uleiuri eterice de la Pleniţa, fabricii de caşcaval de la Bechet, nu mai există la nivel de ocupare a forţei de muncă şi evident folosirea materiei prime existente nici ceea ce aveam… în 89. Din acest punct de vedere stăm „excelent”: am distrus orice reper care amintea de un alt sistem politic „revolut”, omiţând esenţialul. Totul fusese construit prin eforturi proprii. Costisitoare. Dar n-avem timp să ne mai gândim la aşa ceva.
