O democraţie cu partide… erzaţ!

0
61

Ludovic Orban, liderul liberalilor şi actualmente primul ministru al ţării, într-un moment de exaltare, deloc cenzurată, afirma la congresul PPE de la Zagreb, că guvernul precedent a fost dat jos pentru a se putea nominaliza un comisar european – al zecelea – prin care popularii să aibă majoritatea în Comisia Europeană, prezidată de Ursula von der Leyen. Dacă una dintre propunerile succesive ale ex-premierului Viorica Dăncilă – Rovana Plumb, Dan Nica sau Victor Negrescu – era îmbrăţişată, atunci raportul de forţe în CE era de 10/9 pentru socialişti. „Aceasta este contribuţia noastră modestă pentru o foarte bună comisie”, a spus în alocuţiunea sa Ludovic Orban. Că la congresul PPE, niciun delegat, dintr-o altă ţară, şi nici Donald Tusk, ales preşedinte, candidând singur, nu s-a indignat de faptul că un partid parlamentar, membru PES, intrat în mandatul de guvernare cu 47% a fost substituit de altul cu 20%, al cărui guvern a fost votat la investire de o cohortă de social-democraţi – unii regăsiţi acum la Pro Democraţia – alţii trădători, asta nu înseamnă că moralmente se acceptă ceea ce se petrece în Parlamentul României. Doar în Ucraina, în momentul dezertării fostului preşedintele Viktor Ianukovici, parlamentarii din Partidul Regiunilor, majoritari în Rada, au cotit-o cu noua putere instalată la Kiev, în urma celor petrecute pe Maidan. În rest, nicăieri în spaţiul UE nu poţi asista la asemenea traseisme, nu impudice cât forme de desconsiderare a votului popular. Sigur acum că versatilitatea aceasta nu e o noutate în lumea românească, ci mai degrabă o boală cronică, specific naţională. Să ne reamintim schimbările la faţă ale unor mari intelectuali interbelici. Versatilitatea e o carenţă de caracter, un efect al lipsei de convingere, şi adeziunii superficiale. Când nu eşti situat nicăieri, poţi fi oriunde. Că Ludovic Orban nu trebuia să facă dezvăluirea respectivă, păstrând discreţia de rigoare, este o altă discuţie. Problema de fond este că peisajul politic din Parlamentul ţării, aşa cum se prezintă actualmente, este compus şi din partide erzaţ. Cei dintâi în a denunţa mistificarea ar fi trebuit să fie media – ca agent de igienă morală şi câine de pază al democraţiei – şi îndeosebi intelectualii, oamenii cu acces la concepte. Altfel, totul e bagatelizat, straturile de nocivitate sunt amestecate ca în orice diversiune bine dirijată, cum spunea undeva scriitorul Dorin Tudoran, fost dizident autentic, care nu mai are nevoie de prezentare. Neavând o scară exactă pe care să se poată citi intensitatea substituirii autenticului prin surogat, este greu să mai desluşeşti între mişcările care au loc în peisajul Parlamentului. Până şi în Republica Moldova asemenea tranzacţii impure nu au loc şi nu o să vezi migraţii de la socialişti la democraţi sau la partidul „PAS” (al Maiei Sandu). Şi ALDE şi Pro-Democraţia, dar şi PSD, lasă impresia unor partide erzaţ, înlocuitori de realitate. Omul recent, la care făcea trimitere cu mulţi ani în urmă Horia Roman Patapievici, este de acum o realitate. Ceea ce se refuză în politică nu sunt elitele, ci elita naturală, cea a valorilor, fără de care nicio societate nu îşi poate asigura un succes continuu. S-a putut bea în România în loc de cafea, înlocuitor de cafea, în pofida a ceea ce susţineau studiile medicale, s-a putut purta un înlocuitor de palton, dar nu s-a putut suporta la infinit o utopie. Fiindcă o utopie care ştie că nu e decât atât, dacă nu se auto-desfiinţează, devine impostură. Orice utopie insuportabilă are şarm, atâta vreme cât nu ştie că e utopie. Că Ludovic Orban a afirmat că „cetăţenii au vrut să ofere o majoritate PPE, iar noi am vrut să oferim majoritatea în CE”, asta nu se mai pune. Trăim într-o democraţie măsluită. Care se resimte şi în interiorul UE. A supravieţui pe bază de isteţine este sau a devenit cea mai echivocă virtute naţională. Şi de aceea înnotăm într-o sminteală generală.