- Programul MOL pentru sănătatea copiilor, desfășurat de MOL România și Fundația Pentru Comunitate, împlinește zece ani de la prima ediție.
- Câștigătorii ediției jubiliare sunt 20 de ONG-uri,care primesc din partea MOL România 400.000 de lei pentru a derula proiecte de terapie prin artă și terapieemoționalăpentru 650 de copii și adolescenți cu nevoi speciale.
- În cei zece ani de existență, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost finanțate cu peste 3,2 milioane de lei un număr de 190 de proiecte de care au beneficiat peste 11.000 de copii și adolescenți.
MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat rezultatele concursului de proiecte din cadrul ediției jubiliare a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Proiectele de terapie prin artă și terapie emoțională susținute prin Program vor ajuta 650 de copii și tineri cu nevoi speciale, cu deficiențe, cu boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave.
„În cei zece ani de existență a Programului MOL pentru sănătatea copiilor au fost înscrise în concurs peste 1.000 de proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, dintre care 190 au obținut finanțare totală de peste 3,2 milioane lei.Provocarea majoră a fost însă aceea de a îmbunătăți în mod real calitatea vieții celor peste 11.000de copii și adolescenți, beneficiari ai proiectelor,precum și a familiilor acestora.Ne-am alăturat cu bucurie și îi susținem în continuare în concurs pe specialiștiicare implementează aceste proiecte, precum și pe membrii juriului care selecteazăcu profesionalism, în fiecare an, cele mai bune propuneri de terapii complementare.”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman &CEOMOL România.
În cadrul ediției jubiliare a Programului s-au înscris 92 de organizații non-profit care derulează proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională pentru copii și tineri cu deficiențe, cu boli cronice sau aflați în curs de recuperare după afecțiuni grave,solicitând finanțare totală de peste 2 milioane lei. Organizațiile înscrise provin din 29 de județe: 16 din București, 11 din Cluj, 9 din Iași, câte 7 din Bihor și Covasna, câte 4 din Harghita și Mureș, câte 3 din Bacău, Sibiu, Timiș, câte 2 din Alba, Brașov, Constanța, Neamț, Prahova, Suceava și câte una din Arad, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Gorj, Ilfov, Satu Mare, Sălaj, Tulcea și Vaslui. Dintre cele 92 de organizații, 38 au participat și la ediții precedente ale Programului. În urma jurizării au fost selectate pentru finanțare integrală sau parțială 20 proiecte care vor fi implementate în perioada decembrie 2018–august 2019.
Fondurile alocate pentru această ediție a Programului sunt de 400.000 lei.Dintre cele 20 deONG-uri câștigătoare,9obțin finanțare pentru prima dată,în timp ce11au mai beneficiat de sprijin și la edițiile anterioare.
Câștigătorul Premiului MOL pentru sănătatea copiilor 2017, Asociația Inima Copiilor, din București, a obținut finanțare integrală de 25.000 lei, sumă alocată în completarea fonduluide premiere pentru ediția actuală. Astfel, proiectul Asociației Inima Copiilor se adaugă celor 20 selectate în urma concursului.
Organizațiile câștigătoare provin din București și din județele Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Cluj, Covasna, Harghita, Iași, Mureș, Sălaj, Satu Mare și Timiș. Organizațiile câștigătoare vor derula activități de terapie prin artă – muzică și muzică asistată, desen, modelaj, pictură, teatru, tehnologie digitală (realitate virtuală, filme animate); terapii experiențiale prin activități în aer liber și în apă; terapii asistate de animale; terapii emoționale – terapie prin joc, psihodramă pentru copii și jocuri de rol, terapie prin povești și povești terapeutice.
„ONG-urile care doresc să se înscrie în acest program, se pot informa pe tot parcursul anului, inclusivîn perioada implementării proiectelor finanțate.Odată cu lansarea noii ediții, în septembrie 2019, organizațiile finanțate vor prezenta public rezultatele proiectelorderulate, ceea ce va constitui un nou prilej de informare referitor la acest program și la natura proiectelor selectate. Reprezentantul organizației care realizează cel mai bun proiect și câștigă Premiul MOL pentru sănătatea copiilor va fi invitat să facă parte din comitetul de jurizare al ediției viitoare. Astfel, asigurămșanse egale pentru toți cei interesați în pregătirea și înscrierea proiectelor la acest concurs, ceea ce se reflectă și în rezultate – aproape jumătate dintre câștigători au obținut finanțare pentru prima dată la această ediție.”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Lista proiectelor finanțate poate fi accesată pe www.molromania.roși www.pentrucomunitate.ro .
Despre Programul MOL pentru sănătatea copiilor. Programul MOL Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizațiilor non-profit, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundații, asociații, federații) și organizațiilor religioase care derulează proiecte de terapie pentru copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecțiuni grave. În cei zece ani de existență, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost finanțate cu peste 3,2 milioane de lei un număr de 190 de proiecte de care au beneficiat peste 11.000 de copii și adolescenți. Programul MOL pentru sănătatea copiilor a fost premiat în 2013, 2015 și 2018 la Gala Societății Civile și la Romanian CSR Awards.
Juriul ediției 2018 a fost format din: Violeta Stan, medic primar de neurologie și psihiatrie a copilului și adolescentului, Coordonator național al Academiei Europene pentru Dizabilitățile Copilului, Magda Cernea, psiholog-audiolog, Gyöngyi Tar, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Harghita,Mircea Toma, jurnalist, psiholog șiAdelina Toncean, reprezentantaAsociațieiInima Copiilor din București,câștigătoarea Premiului MOL pentru sănătatea copiilor în ediția precedentă.
Despre Grupul MOL. Grupul MOL este o companie internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, 26.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 80 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 9 țări, din care 213 în România.
Despre MOL România. MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de peste 20 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 218 stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor.
Despre Fundația Pentru Comunitate. Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijinitalentul,cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.