Bogdan Burcea, asistentul lui Tadici la naţionala de tineret

0
417

Antrenorul echipei feminine de handbal a Craiovei, Bogdan Burcea, va fi asistentul lui Gheorghe Tadici la naţionala under 20 a României. Cei doi au colaborat în urmă cu câţiva ani şi la prima reprezentativă a României. Buni prieteni, Burcea şi Tadici pregătesc cele două echipe din Liga Florilor care s-au calificat în grupele Cupei EHF, SCM Craiova şi HC Zalău. Fosta antrenoare a Craiovei, Carmen Amariei, va pregăti selecţionata under 18 a României. „Pentru lotul naţional de tineret am propus Comisiei Tehnice feminine ca în locul domnului Crăciun, căruia îi mulţumim pentru munca depusă, să fie numit antrenorul Gheorghe Tadici. La rândul lui, l-a nominalizat ca secund pe antrenorul Bogdan Burcea” a spus Alexandru Dedu, preşedinte FRH. Cu această ocazie, la Comisia Tehnică s-au discutat şi despre obiectivele pe care le vor avea Gheorghe Tadici – Bogdan Burcea, respectiv Carmen Amariei. ”Obiectivele pentru echipele naţionale sunt făcute publice şi se va ţine cont de ele, adică locurile 1-6 la turneele finale la care joacă”, a susţinut Alexandru Dedu. Ambele echipe naţionale vor avea primele acţiuni cu noile staff-uri tehnice începând de săptămâna viitoare.