O absolventă de Medicină din Craiova, între primii cinci din ţară la Rezidenţiat

0
609

rezidentiat 1Anul acesta, pentru prima dată după mult timp, clasificarea candidaţilor la Rezidenţiat s-a realizat la nivel naţional, pe cele trei domenii: Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie. O absolventă de Medicină de la UMF Craiova, Iulia-Mădălina Cîrstea, a reuşit unul dintre cele mai bune rezultate din ţară, clasându-se, cu media 9.27, pe locul cinci. Cei 576 de absolvenţi de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară care, duminica trecută, au susţinut Rezidenţiatul la Craiova, au aflat rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor.

Rezultatele diferă de la un domeniu la altul. Astfel, la Medicină mediile de promovare sunt cuprinse între 9.35 şi 5.61, în timp ce la Medicină Dentară şi Farmacie cel mai mare punctaj este 9.08 respectiv 8.96, iar cel mai mic punctaj admis pentru promovare coboară până la 5.44 şi respectiv 5.37.

Anul acesta, din totalul de 576 de candidaţi înscrişi la centrul universitar Craiova, 454 au fost pentru domeniul medicină, 62 pentru medicină dentară şi 60 la farmacie. UMF a fost şi în această toamnă centru de examinare pentru locurile publicate în centrele universitare Craiova şi Braşov.

Alegerea locurilor/posturilor în specialitate se face în ziua de 27 noiembrie

Alegerea locurilor/posturilor în specialitate şi a centrelor de pregătire se face în ziua de 27 noiembrie a.c, prin teleconferinţă în intervalul orar 9.00 – 21.00. Candidaţii se vor putea prezenta în unul din centrele universitare: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova (Aula Magna-UMF Craiova, Bd.1 Mai, nr.66, Craiova-380 locuri), Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş sau Timişoara. Dacă repartiţia nu se finalizează în prima zi, va continua în ziua următoare, în acelaşi interval orar, iar locurile şi posturile rămase disponibile se vor afişa pe pagina de internet http://rezidentiat.ms.ro la sfârşitul primei zile de repartiţie.

Candidaţii sau împuterniciţii acestora care nu sunt prezenţi la data, ora şi locul fixate pentru alegerea postului ori a locului în specialitate şi a centrului de pregătire pierd drepturile conferite de concurs. Candidaţii sau împuterniciţii acestora vor avea asupra lor un act de identitate în termen de valabilitate şi, după caz, procura notarială. Programul de desfăşurare va fi: ora 9.00 – domeniul farmacie; ora 10:15 – domeniul medicină dentară; intervalul 12.00 – 21.00 – domeniul medicină. Candidaţii  sunt sfătuiţi să respecte cu stricteţe regulile de acces în sala de alegere (nu poate fi depăşită capacitatea sălii), precum şi celelalte indicaţii date de organizatori.

În privinţa clasificărilor finale cu punctajele obţinute de candidaţi pentru cele trei domenii de concurs, organizatorii concursului de Rezidenţiat au precizat că la domeniul medicină dentară, într-o sală din Centrul Universitar Iaşi a fost identificat un aparat de scanare cu probleme tehnice, motiv pentru care au fost rescanate toate tezele din această sală. În urma acestei operaţiuni s-au reconfirmat punctajele obţinute de candidaţi în sala de concurs în ziua de 20 noiembrie a.c, cu excepţia unui singur candidat pentru care s-a acordat punctajul corespunzător grilei de concurs.

Peste 6.000 de candidaţi au luptat pentru locurile şi posturile scoase la concurs

rezidentiatLa nivel naţional, duminică, un număr de 6.091 de absolvenţi ai Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie au susţinut concursul de intrare în rezidenţiat. Din cei 6.091 de tineri absolvenţi care s-au încris la concurs, 4.533 au optat pentru domeniul medicină, 1.062 pentru domeniul medicină dentară şi 496 pentru farmacie.

Concursul din acest an a avut şi câteva noutăţi. Pentru sesiunea 2016, Ministerul Sănătăţii a majorat numărul de locuri/posturi. De asemenea, au fost introduse specialităţi noi – cardiologie pediatrică, gastro-enterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică, microbiologie clinică şi pedodonţie, iar o serie de specialităţi a căror durată a fost redusă în anul 2010 au fost aduse acum la standarde europene.