Premierul Victor Ponta a revenit, ieri, în Bucureşti, cu o aeronavă a companiei Fly Dubai, care a aterizat pe aeroportul Henri Coandă în jurul orei 13.00, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. În acelaşi timp, surse aeroportuare au precizat pentru Mediafax că premierul a fost condus de către protocolul companiei aeriene pe un traseu special, către o ieşire laterală, nu către terminalul principal de sosiri sau salonul oficial, procedură folosită în anumite situaţii. Premierul s-a aflat, pentru câteva zile, în Abu Dhabi, Realitatea TV transmiţând o fotografie cu Ponta şi omul de afaceri Sebastian Ghiţă, deputat PSD, şi precizând că imaginea este dintr-un club exclusivist din emiratul arab, din noaptea de sâmbătă spre duminică. În imagine, Ponta poartă o şapcă de blugi şi râde. Duminică, în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, a fost organizată ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ediţia 2014. Marţea trecută, premierul Victor Ponta şi-a delegat, prin decizie, atribuţiile de coordonare a Guvernului către vicepremierul Gabriel Oprea, pentru perioada 19-24 noiembrie. La scurt timp de la revenirea în ţară, premierul a venit la Palatul Victoria.