Colaborare româno-bulgară pentru “eco-dezvoltarea” regiunii transfrontaliere

0
1566

Finalizarea proiectului transfrontalier „Eco-force: Acţiuni în comun pentru responsabilitatea ecologică a firmelor din regiunea trasnfrontalieră româno-bulgară”, din cadrul programului de colaborare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 a fost marcată ieri, la Craiova, printr-o conferinţă de presă. Programul care şi-a propus să acorde sprijin regiunilor transfrontaliere ale celor două ţări pentru a-şi soluţiona problemele de dezvoltare prin acţiuni întreprinse în comun a fost implementat de Fundaţia Română pentru acţiuni ecologice, Asociaţia bulgară „Societatea Idein”, Asociaţia pentru dezvoltare durabilă din Slatina, Camera de Comerţ şi Industrie Bulgaro-Română şi camera de Comerţ şi Industrie a oraşului Russe. „Românii şi bulgarii din zona transfrontalieră, în special firmele şi asociaţiile sunt încurajate să dezvolte planificare în comun, să schimbe informaţii, să întreprindă acţiuni comune pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, de muncă şi odihnă”, a explicat Lora Sarkyzian, din parte Asociaţiei „Societatea Idein”.

Printre rezultatele proiectului se numără elaborarea site-ului http://ecoforce.eu, conţinând o bază de date în domeniul ecologiei, o platformă de schimb de informaţii şi un test de conformitate cu standardele ecologice, urmat în prezent de circa 100 de firme din regiune. Acest test analizează dacă firmele cunosc şi urmează sistemele de protecţie a mediului ambiant, dacă elaborează propriile politici cu privire la protecţia mediului ambiant sau implementează un sistem de instruire în acest sens.