Universitatea Craiova joacă în etapa a 14-a a Superligii, duminică, de la ora 14.00, la Clinceni, cu ultima clasată, Metaloglobus, meci arbitrat de Gabriel Mihuleac din Iaşi.
Mirel Rădoi: „Nu va fi deloc uşor, va fi o partidă dificilă, sper să fim în alegerea jucătorilor şi să reuşim să ne întoarcem acasă cu cele trei puncte. Cei de la Metaloglobus sunt organizaţi defensiv, închid foarte bine spaţiile între compartimente, tranziţia lor pozitivă este foarte periculoasă, din ultimele 12 tranziţii au rezultat 7 goluri. Chiar dacă FCSB a avut iniţiativa şi posesia la meciul cu ei, a avut puţine ocazii. Într-adevăr, dacă se făcea 2-0 la ocazia lui Bîrligea, altfel decurgea partida. Nu este întâmplătoare victoria lor cu FCSB, pentru că au ştiut ce vor de la acea partidă. Nu trecem prin cea mai fericită situaţie şi din punct de vedere al oboselii, dar şi din punct de vedere medical, aşteptăm evaluarea departamentului medical, ca să vedem ce jucători putem lua în lot pentru acest meci” a declarat Mirel Rădoi.
Internaţionalul georgian al Universităţii Craiova, Anzor Mekvabishvili (24 de ani), a ajuns la 7 assist-uri în acest sezon în toate competiţiile, după ce a pasat decisiv pentru primul gol al oltenilor în grupele unei competiţii europene, în remiza, scor 1-1, cu campioana Armeniei, FC Noah, din Conference League.
„Mă simt bine, încerc să dau totul pentru echipă, sunt bucuros că am ajuns la 7 assist-uri şi pot ajuta colegii să marcheze. Sunt bucuros şi că am apărut în Marca, este un ziar important, pentru mine este o provocare şi o motivaţie. Toată lumea vrea să ajungă la un nivel înalt şi sper să dau tot ce am mai bun să joc pe viitor în La Liga sau într-un loc mai bun. Cei de la Metaloglobus sunt pe ultimul loc, dar toată lumea a văzut că au câştigat cu FCSB, iar în meciurile anterioare au avut un joc bun, consistent, aşa că ne aşteptăm la un meci dificil, dar mergem acolo să ne facem treaba şi să obţinem victoria. Este greu să faci multe lucruri la antrenamente când programul e aşa de încărcat, atmosfera este bună, ne aşteptam să câştigăm meciul anterior, cu Noah, dar, din păcate, am fost egalaţi. Am jucat bine, dar o puteam face şi mai bine. Acum suntem pregătiţi pentru următorul joc” a adăugat gruzinul.

















