Spitalul Regional din Craiova prinde contur

0
914

Construirea Spitalului Regional Craiova a intrat în linie dreaptă. În ziua de 25 octombrie, au fost prezentate machetele viitorului spital şi termenii de execuţie a proiectului. Au fost depuse documentaţiile necesare, iar în primăvara anului viitor se speră în demararea efectivă a lucrărilor. Investiţia este de aproape trei miliarde de lei, din care valoarea nerambursabilă din Fondurile Europene de Dezvoltare Regională este de peste 2,2 miliarde de lei. La prezentarea machetei şi a detaliilor proiectului au fost reprezentanţi ai Agenţiei de Naţionale de Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), ai managementului proiectului, precum şi ai autorităţilor publice locale şi judeţene. Viitorul spital are, cu imobile şi terenuri,  ca suprafaţă, aproape jumătate din Casa Poporului, actualul sediu al Parlamentului.

Viitorul Spital Regional, care va fiinţa pe str. “Teilor” din Craiova, în apropierea Centurii de Nord a municipiului, va avea o suprafaţă desfăşurată de aproape 23 ha, cea construită fiind de cca. 4 ha. “Este un proiect amplu, care a început deja derularea sa, prin depunerea documentaţiei necesare”, a precizat Adrian George Popa, director al ANDIS . La rândul său, managerul de Proiect, Cristina Gafton, a menţionat : “Este cea mai mare instituţie medicală care se va construi, vorbim de spitale regionale, după cele din Cluj – Napoca şi Işi, aproape jumătate din Casa Poporului. Personalul va fi preluat de la actualul Spital Judeţean de Urgenţă Dolj, dar acolo vor rămâne alte secţii – radio-terapie, oncologie, cardiologie, etc. care sunt realizate pe fonduri europene. Nu va fi vorba despre deficit de personal, dimpotrivă, în 2027 – 2028, când preconizăm să fie dată în funcţiune instituţia, să facem şi angajări de specialişti”. Cristina Gruia, consilier superior în cadrul Serviciului de implementare a proiectului , a declarat: “Costul investiţiei, estimat de Ministerul Sănătăţii, este undeva la 749 de milioane de euro, cu termen de finalizare de 48 de luni, cu TVA. Suprafaţa construită de de  4 ha, cea desfăşurată de aproape 23 ha, iar cea a spaţiilor verzi de 135.350 mp. Clădirea principală va avea subsol, demisol, parter, patru etaje, la care se adaugă cel de-al cincilea, pentru serviciile tehnice. Vor fi 807 paturi, 72 pentru ATI, dintre acestea zece fiind pentru arşi. În Blocul operator vor fi 19 săli, şi se va amenaja şi un helioport”. La rândul său, Silviu Popescu, proiectant, a spus : ” A fost şi este un proiect ambiţios. Vreau să vă spun că, prin ceea ce am realizat, am redus şi costurile energetice, prin montarea unui parc foto – voltaic. Cred că, după ce va fi dat în folosinţă, cheltuielile vor fi reduse cu cca 25 % “.

Ce spun autorităţile locale

Pentru Craiova şi Oltenia, investiţia este una capitală, iar eforturile au început în urmă cu mai mulţi ani. “Este ceva extraordinar. Înseamnă foarte mult pentru întreaga regiune. Dacă nu mă înşel, demersurile au început prin 2015. Iată-ne, acum, la punerea în practică a proiectului. Vreau să spun cu nu vor fi probleme de personal, iar la actualul Spital Judeţean vor fi păstrate mai multe secţii, iar proiectele europene îşi urmează cursul. De asemenea, CJ Dolj va asigura circulaţia rutieră pe drumurile judeţene, care trec prin zonă, prin refacerea acestora, acolo unde este cazul”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat : “În 2015, s-a pus în discuţie proiectul. Au fost eforturi de a-l convinge pe premierul de atunci, Victor Ponta, să intrăm între cele trei spitale regionale destinate constuirii. Am reuşit. Acum, am început realizarea acestui vis. Primăria Craiova va asigura infrastuctura din zonă, suntem în pragul realizării PUG-ului municipiului, astfel că, în zonă, vor fi ridicate cartiere de locuinţe, vor fi construite inclusiv spaţii di HO – RE – CA. Este un moment important pentru Craiova”.