Marea Britanie: Rishi Sunak va fi numit premier de Charles al III-lea

0
500

În această dimineaţă după victoria în sânul Partidului Conservator, Rishi Sunak (42 ani) va fi oficializat prim-ministru de Regele Charles. Liz Truss care demisiona după 44 de zile din funcţia de prim-ministru va ţine ultimul discurs la Downing Street după care la Palatul Buckingham îşi va prezenta demisia Regelui. Fostul ministru de Finanţe, în cabinetul Boris Johnson, ex-bancher, Rishi Sunak de origine indiană este cel mai tânăr şef de guvern din istoria Regatului Unit, dar intră la Downing Street într-un moment de gravă criză economică şi socială, inflaţia depăşind 10%, cea mai ridicată din G7, planând riscul recesiunii. În plus preia conducerea unui partid extrem de divizat după 12 ani de guvernare. A exclus alegerile anticipate reclamate de laburişti, deşi potrivit unui sondaj IPSOS, publicat luni, 62% dintre repondenţi doresc alegeri înainte de sfârşitul acestui an. Potrivit unui sondaj YouGov doar 38% dintre britanici sunt satisfăcuţi de faptul că Rishi Sunak devine premier. A primit felicitări călduroase din parte omologului său indian Narendra Modi. La rândul său a declarat între altele: „Avem nevoie de stabilitate şi de unitate şi de a aduce împreună partidul şi ţara constituie prioritatea mea absolută.