Lansarea volumului „În anul în care Bartolo a decis să moară”

0
371

  Biblioteca Județeană organizează miercuri, 26 octombrie, începând cu ora 17.30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „În anul în care Bartolo a decis să moară”, autor Valentina di Cesare, volum tradus în limba română de Carmen Theo Făgețeanu.

Valentina di Cesare este scriitor, ziarist cultural și director artistic al “Festival delle Narazioni” din Sulmona. Colaborează, printre altele, cu “Succede oggi” și “La citta’”. Este originară din Castel di Ieri, provincia L’Aquila.

“Marta la sarta”, Editura Tabula Fati din Chieti, 2014, este primul său roman. Varianta în limba română este “Marta, croitoreasa”, volum apărut in traducerea doamnei Carmen Theo Făgețeanu în anul 2018, la Editura Aius.

Colaborarea literară a autoarei cu Editura Aius și Carmen Theo Făgețeanu a continuat prin traducerea celui de-al doilea roman,”L’anno che Bartolo decise di morile” Arkadia Editore, “In anul in care Bartolo a decis să moară”, Editura Aius din Craiova.

Ca și in cazul primului roman, prefața inedită este semnată de criticul Gabriel Nedelea, iar postfața de prof. univ. dr. Elena Pîrvu.

La acest eveniment cultural, care va fi moderat de Nicolae Marinescu, vor participa, în calitate de invitați: Carmen Theo Făgețeanu, Elena Pîrvu, Gabriel Nedelea și Petrișor Militaru.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”