Liceul ,,Voltaire”, un liant al francofoniei

0
720

Liceul ,,Voltaire” s-a lansat într-o nouă aventurǎ: va organiza un festival-concurs de scurt-metraje în limba francezǎ, destinat elevilor de gimnaziu (clasele VII- VIII), dar şi liceenilor. Acest proiect reprezintă o continuare firească a strategiei acestei instituţii, aceea de a atrage interesul elevilor pentru limba şi cultura franceză prin intermediul activităţilor educative motivante.

25 de profesori de limba francezǎ din judeţul Dolj au participat la cursul de formare , “Cinéma FLE” ce a avut loc timp de două zile, în perioada 20-21 octombrie, la sediul liceului. Romuald Ngomssi, specialist în cinema, responsabilul programului “Tineret şi comunicare al Alianţelor Franceze din Romania, i-a iniţiat pe aceşti dascăli în arta scurt-metrajului. După această etapă, participanţii la curs îşi vor forma elevii care doresc  să se înscrie la concursul ,,ADOS cinéphiles”, ce se va desfăşura în mai 2018. Tema aleasă este în directă legătură cu proiectele culturale care se vor derula în România şi în Franţa în intervalul 2018-2019, plasat sub semnul strânsei prietenii dintre cele două ţări. În principiu, provocarea tinerilor va fi aceea de a realiza scurt-metraje cu o durată de 4 minute ce vor ilustra tema ,,100 de ani de prietenie franco-română”.

Se continuă promovarea limbii franceze

“Pentru implementarea acestui proiect, dar şi pentru formarea elevilor, realizarea, jurizarea scurt-metrajelor şi proiectarea celor mai reuşite lucrǎri într-un cadru festiv,  Liceul ”Voltaire” va beneficia de sprijinul Institutului Francez din Bucuresti, al Lectoratului Francez din cadrul Universităţii din Craiova, al Departamentului de Artǎ Teatralǎ, al Casei de Culturǎ ,,Traian Demetrescu” şi al Bibliotecii Omnia, instituţii partenere cu care unitatea şcolară doljeană a avut o colaborare fructuoasă şi în alte proiectele educative derulate”, a subliniat prof.dr Dorina Popi, directorul Liceului Voltaire.  De altfel, acest festival-concurs confirmă faptul că la Liceul ”Voltaire” continuă seria manifestărilor culturale în centrul cărora se află promovarea limbii franceze.