Ponta ar vrea o dezbatere electorală, dar cu condiţii, Udrea spune “da” din start

0
345

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, la Târgovişte, întrebat dacă va accepta propunerea Institutului de Politici Publice (IPP) de a participa la o dezbatere electorală cu primii şase candidaţi la alegerile prezidenţiale cotaţi de sondaje, că o astfel de dezbatere trebuie să îi includă pe toţi cei 14 candidaţi, cotaţiile sondajelor fiind relative. „Cu toţi 14, da. Primii şase… în ce ordine? În ordine alfabetică? În ordinea numărului de pe tricou?”, a întrebat Ponta. „Dacă e după sondaje, nici nu mai trebuie să facem alegeri, am câştigat alegerile eu. Aici nu e cu sondaje. Aici sunt 14 candidaţi, în turul II vom fi cu siguranţă doi şi atunci cred şi lansez încă o dată invitaţia. Dacă suntem toţi 14, ne vedem înainte de primul tur. Dacă în turul II cel care intră sau cea care intră acceptă, eu cred că trebuie să avem patru dezbateri: pe politică externă, siguranţă naţională, economie, ordine constituţională”, a spus Ponta. În schimb, preşedintele PMP, Elena Udrea, a anunţat că a decis să accepte invitaţia IPP de a participa la o dezbatere electorală, arătând că singura condiţie este ca la eveniment să participe şi Victor Ponta şi Klaus Iohannis (n.r. – candidatul ACL), deoarece, consideră aceasta, „cei doi fug de provocarea pe care le-am adresat-o, de a merge în faţa românilor şi de a vorbi acestora despre lucrurile pe care le-am făcut până acum pentru ei şi despre ceea ce vrem să facem de acum încolo”.

Într-un comunicat remis, joi, presei, IPP a lansat public principalilor candidaţi invitaţia să participare la o dezbatere electorală înainte de primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale 2014, după un format utilizat în campaniile din democraţiile consolidate, arătând că alegătorii români merită o dezbatere electorală în alegerile prezidenţiale 2014. IPP propune ca dezbaterea să aibă loc miercuri, 29 octombrie, la ora 19.00, la Palatul Parlamentului, iar la aceasta să participle principalii şase candidaţi, în ordinea intenţiei de vot din sondaje, respectiv Victor Ponta, Klaus Iohannis, Elena Udrea, Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleşcanu şi Monica Macovei.