Debut cu succes în Cupa CEV pentru voleibalişti / Vicecampionii lui Pascu n-au lăsat vreun set olandezilor

0
302

Voleibaliştii craioveni au trecut în minimum de seturi de echipa olandeză Orion Doetinchem în prima manşă a turului inaugural al Cupei CEV. Într-un meci disputat în Sala Polivalentă, vicecampionii României s-au impus pe seturi cu  25-17, 25-19, 25-20, după fix o oră şi jumătate de joc. Experimentata echipă a lui Dănuţ Pascu a fost condusă de tinerii jucători olandezi până la jumătatea actelor 2 şi 3, dar s-a impus fără probleme, asigurându-şi un scor confortabil înaintea returului de săptămâna viitoare, de la Zwolle. Pentru SCM Universitatea Craiova au evoluat: Vânătoru, Lică, Aleksic, Stefanovic, Dumitrache, Milotin şi liberoul Jovic, în timp ce oaspeţii au mizat pe: Heusinkveld, Koomen, Kamps, Posthuma, Huiskamp, Tiernego şi liberoul van Gestel. Au arbitrat turcul Erdal Akinci şi grecoaica Eirini Moula. „Am jucat împotriva unei echipe superioare, dar  ştiu că putem să jucăm mai bine şi sper să o facem în Olanda”, a declarat antrenorul batavilor, Bas Hellinga. Craioveanul Dănuţ Pascu a spus la final că, în ciuda succesului, va fi destul de greu pentru echipa sa să câştige două părţi şi să evite setul de aur în deplasare: „Am câştigat un meci dificil, Echipa are un potenţial mai mare, va fi foarte greu să obţinem cele două seturi pentru a ne califica la ei acasă”. Interesant este că site-ul oficial al competiţiei notează că au fost 2.800 de spectatori, deşi în Polivalentă nu au venit mai mulţi de 800. Într-un al meci din Cupa CEV, Zalăul a pierdut acasă, scor 0-3, cu ruşii de la Nijni Novgorod.