Accident grav provocat de o taximetristă

0
372

O craioveancă de 39 de ani este cercetată penal de poliţişti după ce, duminică seara, în timp ce conducea un taxi, a provocat un accident de circulaţie în urma căruia o persoană a fost rănită grav. Culmea este că femeia avea şi o concentraţie de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conform poliţiştilor de la Biroul Rutier Craiova, duminică seara, în jurul orei 18.00, Mihaela Ionescu, în vârstă de 39 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism marca Cielo al unei firme de taximetre din municipiu, pe strada “Unirii”, ajunsă la intersecţia cu bulevardul “Nicolae Romanescu”, chiar în dreptul intrării secundare din Parcul Romanescu, a efectuat viraj la stânga fără să acorde prioritate de trecere unui alt autoturism, marca Volkswagen, condus din sens opus de Marian Perişoreanu, de 47 de ani, din aceeaşi localitate, pe care l-a lovit. În urma accidentului, tatăl şoferului din Volkswagen, Marin Perişoreanu, de 74 de ani, din Craiova, a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde s-a stabilit că are o fractură de stren şi câteva coaste rupte. La aceeaşi unitate medicală au ajuns şi conducătoarea taxiului, dar şi Silvia Călin, de 53 de ani, din Craiova, pasageră în taxi, care au suferit doar răni uşoare. În urma cercetărilor, poliţiştii de la Rutieră au stabilit că vina îi aparţine Mihaelei Ionescu, care a trecut pe culoarea galbenă a semaforului electric, izbind Volkswagenul care circula regulamentar. În plus, conform procedurii, ambii şoferi au fost testaţi cu etilotestul, la femeie rezultând o concentraţie de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Femeia le-a spus poliţiştilor că băuse un pahar cu bere cu o seară înainte şi că valoarea din etilotest ar putea proveni de la guma de mestecat. Oamenii legii i-au făcut femeii dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în cauză, în conformitate cu prevederile legale, după cum au precizat reprezentanţii Biroului de presă al IPJ Dolj.