Elevii “maximi” din Dolj, premiaţi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj

0
417

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DOLJ va organiza marți, 26 septembrie 2023, ora 11:00, în sala Amfiteatru a I.S.J. Dolj, festivitatea de premiere a elevilor care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2023. În cadrul conferinței vor fi premiați 25 de elevi din județul Dolj: 24 de elevi care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și o elevă care a obținut media 10 la Examenul Național de Bacalaureat.

Conform Ordinului nr. 6064/31.08.2023 privind aprobarea listelor beneficiarilor de stimulente financiare, absolvenții care au obținut media 10 la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea 2023 și la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023 și a modalității de acordare a acestor stimulente, cuantumul stimulentului financiar acordat pentru fiecare absolvent este de :  2.000 lei pentru fiecare absolvent al învățământului gimnazial care a obținut media 10 la Evaluarea Națională, sesiunea 2023;  5.000 lei pentru fiecare absolvent al învățământului liceal care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023.