Amenzi de aproape 100.000 de lei acordate de poliţiştii doljeni, noaptea trecută

0
261

În noaptea de 24/25 septembrie a.c., în intervalul orar 22.00-02.00, în județul Dolj, a fost organizată o acțiune cu efective mărite pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea și combaterea faptelor antisociale. În cadrul acțiunii au fost angrenați 208 polițiști din cadrul structurilor de ordine publice, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Alături de polițiști s-au aflat și 49 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. Au fost aplicate 197 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de aproape 100.000 de lei .

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale pe stradă, în baruri și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc și pariuri sportive, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice. În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 96 de societăți comerciale, au fost legitimate aproximativ 1.025 de persoane, dar și 769 de autovehicule. De asemenea, au fost instituite 35 de filtre rutiere. Pentru abaterile constatate,  au fost aplicate 197 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 98.367 de lei, dintre care 167 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 20 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și 7 la alte acte normative. De asemenea, au mai fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind confiscată suma de 2.292 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, au fost reținute 20 permise de conducere și retrase 19 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost constatate 11 infracțiuni, 7 la regimul siguranței circulației pe drumurile publice și 4 pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.