O unitate de intevenţie în situaţii de urgenţă la Aeroportul Internaţional Craiova

0
306

Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Dolj s-a desfăşurat mai devreme cu o săptămână, explicaţia venind chiar de la preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, care a precizat că administraţia doljeană se pregăteşte să depună o serie de proiecte importante prin programul transfrontalier, cu finanţare europeană Interreg.

 „Timpul de depunere a acestor proiecte a ajuns la final. Noi am accesat pentru judeţul nostru, prin acest program, de-an lungul timpului, peste 20 de milioane de euro, aşa că suntem interesaţi în continuare. Dar aceste proiecte necesită timp, trebuie să te duci către studiul de fezabilitate, să discuţi cu bulgarii. Aşa cum bine ştiţi, prioritatea noastră acum este Aeroportul Craiova care a devenit aeroport internaţional, ceea ce înseamnă că trebuie să fie dotat la nivelul unui aeroport internaţional. Ne-am gândit să accesăm prin Interreg fonduri pentru a dota Aeroportul cu ambulanţe. Obiectivul de investiţii se află pe ordinea zi, se numeşte „Unitate de intervenţie în situaţii de urgenţă în zona transfrontalieră România-Bulgaria”. Ce presupune mai exact acest proiect… Să facem o unitate, un fel de companie, care să aibă o poartă şi către Aeroport şi să poată interveni foarte lejer dacă va fi nevoie. Ideea aparţine domnului vicepreşedinte Cristinel Iovan şi noi am îmbrăţişat-o cu interes pentru că este o idee foarte bună, ne scuteşte de mulţi bani care ar trebui alocaţi din bugetul judeţului. Vom dota astfel Aeroportul cu maşini de pompieri, cu ambulanţe, etc.”, a subliniat Ion Prioteasa, şeful administraţiei doljene.

Tot în cadrul aceluiaşi program, Interreg se vor mai implementa şi alte proiecte cum ar fi  : „Consolidare şi restaurare a Culei Izvoranu Geblescu din comuna Brabova, judeţul Dolj”  dar şi „Institutul euro-regional pentru promovare, conservare şi cercetare a moştenirii culturale şi a potenţialului natural al regiunii Dolj-Vratsa”. De asemenea se vor investi fonduri europene şi pentru o serie de drumuri ce vor fi modernizate şi care vor asigura accesul la punctele de interes cultural şi natural incluse în circuitul transfrontalier Dolj-Vratsa.