Să urmărim „detenta” lui Teodor Meleşcanu

0
281

Personaj politic charismatic, cu discurs îngrijit, exersat în diplomaţie, dar şi hârşit în politica dâmboviţeană, Teodor Meleşcanu a demisionat zilele trecute de la conducerea SIE, depunându-şi candidatura pentru alegerile prezidenţiale. A mai avut o încercare de acest fel în 2000, perturbată din start, dar în condiţiile în care conducea un partid (ApR) ce ieşise rezonabil din alegerile locale. Având profilul pentru o atare demnitate, Teodor Meleşcanu n-are, în schimb, motorul necesar, adică un partid cu structuri în teritoriu, pentru o campanie electorală cât mai eficientă. La o simplă privire, Teodor Meleşcanu ar părea poziţionat pe flancul drept, deşi cu siguranţă va încerca un discurs politic plurivalent, căutând o reverberaţie cât mai largă. Cu „aparatul” său de moment, o campanie electorală presupunând lungi drumeţii prin ţară, de la un capăt la altul, este greu de presupus, dacă nu imposibil, ca Teodor Meleşcanu să poată face faţă. Şi atunci? Mizează pe o concentrare de alte bazine electorale, cât de cât conturate, prin substituirea altor candidaţi, sau totul e doar un hazard? Grea întrebare. Şi totuşi, poate un candidat cu o vârstă respectabilă, deplină experienţă în diplomaţie, trecut prin mai multe partide, să comită o asemenea eroare de calcul? Fiindcă nu poate fi ocultat faptul că Teodor Meleşcanu – fiind o bancă de date – chiar ştie, mai bine decât restul candidaţilor, adevăratul raport de forţe existent pe scena politică, inclusiv şansele potenţiale ale fiecăruia dintre aceştia. Detenta lui Teodor Meleşcanu merită urmărită în perioada următoare, evident în sondaje, pentru a ne putea face o impresie cât de cât adecvată. Deocamdată ştim doar că va lua startul. Şi nu pentru a spori numărul candidaţilor. A nu-l bănui de o strategie articulată, bine pusă la punct, este o greşeală. Gafele monumentale îi sunt străine, iar subtilităţile de tot felul, inclusiv cele electorale, la îndemână. Până când nu-i vom desluşi traseele discursive, ordonanţele discursului, mare lucru nu vom cunoaşte. Se află el în antinomie totală cu restul candidaţilor, se consideră un agent al schimbării, lipsit de orice vulnerabilitate? Răspunsurile aşteptate vor veni în campania electorală, deşi Teodor Meleşcanu nu este genul de candidat care încearcă marea cu degetul. Cu toate acestea, preşedintele interimar al partidului Democraţiei Sociale (PDS) – Traian Rece – care l-a susţinut pe Teodor Meleşcanu în campania de strângere a semnăturilor pentru prezidenţiale, a declarat ieri că a trimis o înştiinţare la Biroul Electoral Central, prin care anunţă că „partidul i-a retras semnăturile strânse” şi, mai mult, va depune o contestaţie pentru ca Meleşcanu să nu mai poată candida, ca urmare a retragerii sprijinului de către PDS. Întortocheată poveste!