Noi atacuri aeriene asupra zonelor controlate de Statul Islamic în Siria

0
287

Zona controlată de organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) în apropierea graniţei Siriei cu Turcia a fost lovită din nou de atacuri aeriene, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), ONG care monitorizează violenţele legate de războiul din Siria, transmit Reuters şi AFP. Şeful OSDO, Rami Abdulrahman, a spus că avioanele care au derulat raiduri la vest de oraşul Kobani, cunoscut şi ca Ain al-Arab, au venit din direcţia Turciei, dar a adăugat că acestea nu erau siriene. „Înainte şi după miezul nopţii, avioane venite din Turcia au lansat mai multe atacuri asupra unor poziţii şi rute de aprovizionare ale SI, la aproape 35 km vest şi sud de Kobani”, situat la frontiera cu Turcia, a indicat pentru AFP directorul OSDO. El a mai spus, citat de Reuters, că cinci atacuri aeriene au lovit, ieri, şi teritoriul controlat de Statul Islamic în apropierea graniţei Siriei cu Irakul, lovind oraşul de frontieră Albu Kamal şi împrejurimile. „Oamenii de acolo, activiştii, spun că (atacurile) vin probabil de la coaliţia (internaţională), nu de la regim”, a afirmat el, adăugând că forţa exploziilor a fost mare, ca a celor de marţi. SUA şi aliaţii lor arabi au lansat marţi primele atacuri asupra poziţiilor SI în Siria. Potrivit OSDO, zona din jurul oraşului Albu Kamal a fost bombardată puternic de forţele conduse de SUA, fiind înregistrate aproximativ 22 de atacuri în regiune. Albu Kamal este unul dintre principalele puncte de trecere a frontierei între Irak şi Siria, de-a lungul unei graniţe pe care SI vrea să o elimine după cucerirea teritoriilor de ambele părţi. Imediat, cabinetului premierului turc, Ahmet Davutoglu, a menţionat, pentru Reuters, că nici spaţiul aerian turc, nici baza aeriană americană din oraşul Incirlik, din sudul Turciei, nu au fost folosite în atacurile aeriene conduse de SUA împotriva militanţilor SI.

Franța va continua raidurile aeriene în Irak până când armata irakiană va prelua controlul asupra situației din teren, în confruntarea cu gruparea SI, a declarat ieri premierul Manuel Valls în fața Adunării naționale, informează AFP. „Vom rămâne implicați cât timp este necesar, până când armata irakiană își va redobândi superioritatea” în fața SI, a spus Valls, precizând că, spre deosebire de SUA, care efectuează raiduri și în Siria, Franța a ales să se „concentreze” pe Irak. La rândul său, guvernul olandez este gata să pună la dispoziție pentru lupta împotriva grupului jihadist mai multe avioane de luptă F-16, după cum au relatat ieri mai multe media olandeze, informează AFP. Un consiliu de miniștri excepțional era prevăzut ieri, pentru a discuta despre „o eventuală participare la lupta internațională împotriva Statului Islamic’”, a anunțat guvernul într-un comunicat. Potrivit cotidianului de centru-stânga „Volkskrant”, este vorba de patru avioane. Agenția olandeză de presă ANP indica la rândul său că n-a fost încă decis numărul aparatelor. Avioanele F-16 vor putea acționa în Irak, dar nu este încă sigur dacă guvernul olandez va autoriza bombardamente în Siria, precizează „Volkskrant”, citând surse apropiate dosarului. Şi premierul britanic, David Cameron, se pregăteşte să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară, mâine, pentru a dezbate participarea Marii Britanii la raidurile aeriene împotriva jihadiştilor din cadrul grupării SI, relata ieri presa britanică, citată de AFP.

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit ieri, sub preşedinţia preşedintelui american, Barack Obama, pentru a examina modalităţile de luptă împotriva recrutării de islamişti străini în Siria şi Irak, relatează AFP, prezentând principalele măsuri adoptate deja la nivel internaţional. Consiliul de Securitate a aprobat, la 15 august, o rezoluţie coercitivă care cere dizolvarea imediată a grupării Stat Islamic (SI), a frontului Al-Nusra şi a altor formaţiuni legate de Al-Qaeda, şi i-a ameninţat cu sancţiuni pe cei care ajută aceste grupări să recruteze sau să se finanţeze. Toate ţările membre sunt chemate să ia măsuri „pentru limitarea fluxului de combatanţi terorişti străini” şi schimburile comerciale directe sau indirecte cu islamiştii sunt condamnate. ONU a adaugat şase nume pe lista sa neagră cu persoane sau grupări jihadiste.