Conducerea liberalilor germani şi-a anunţat demisia după eşecul istoric în alegeri

0
326

Căderea liberalilor germani (FDP) continuă, după ce conducerea formaţiunii şi-a anunţat, luni seară, demisia, în urma eşecului istoric în alegerile legislative de duminică, relatează site-ul thelocal.de. Cinci miniştri în exerciţiu, printre care cel de Externe, Guido Westerwelle, ministrul Sănătăţii, Daniel Bahr, şi vicecancelarului şi ministrului Economiei, Philipp Rosler, şi-au anunţat demisia. Rainer Bruderle şi-a pierdut automat poziţia de lider al grupului parlamentar al FDP, după ce partidul său a obţinut doar 4,8% din voturi, sub pragul de 5% necesar pentru intrarea în Legislativ, pentru prima dată în ultimii 65 de ani. Conducerea formaţiunii şi-a anunţat demisia în contextul criticilor puternice la adresa strategiei de campanie de ultim moment, de a cerşi voturi de la susţinătorii CDU, despre care numeroşi susţinători au spus că a marcat pierderea respectului din partea electoratului. Între timp, toate speranţele sunt puse în liderul în devenire Christian Linder (34 de ani), care a promis că va aduce partidul din nou în parlament la alegerile viitoare. „Nu totul a fost rău, dar o bună parte a fost, evident, neconvingătoare”, a spus el. Partidul este reprezentat în continuare în 9 din cele 16 parlamente regionale.