Consilierul judeţean Marcel Marcea, în incompatibilitate

2
544

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, printr-un comunicat dat publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute, faptul că, mai bine de jumătate de an, consilierul judeţean Marcel Marcea s-a aflat în stare de incompatibilitate. 

Marcel Marcea

Potrivit datelor ANI, Marcel Marcea s-a aflat, în perioada 9 iunie 2009 – 8 martie 2010, în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dolj, cât şi funcţia de director coordonator în cadrul Inspectoratul în Construcţii Sud-Vest Oltenia, încălcând, astfel, dispoziţiile Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Pe 20 iunie 2008, Marcel Marcea a fost validat în funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliul Judeţean Dolj, pentru mandatul 2008 – 2012, iar în perioada 9 iunie 2009 – 8 martie 2010 acesta a exercitat, în baza unui contract de management, funcţia de director coordonator în cadrul Inspectoratului Teritorial în Construcţii Sud-Vest Oltenia, instituţie aflată în subordinea Inspectoratului de Stat în Construcţii. Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, în art. 94, din Legea nr. 161/2003 se specifică: „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate (…) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”.

Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani. Interdicţia de 3 ani operează de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, care poate fi contestat în instanţă.

2 COMENTARII

  1. Piticania pedista e in incompabilitate, in primul rind, cu bunul simt, dar compatibil cu tupeul caracterisic partidului care l-a uns director peste tot (doar e o valoare intrinseca, nu?). Se pricepe si la automobile (l-a pus partidul la RAR), se pricepe si la constructii (l-a pus partidul la CONSTRUCTII) si se va pricepe si la navetele intergalactice, ba chiar si la analiza gustativa a fecalelor, daca partidul va trebui sa-i deconteze. Doar e scolit, nu? (in ce? nici el nu stie)

Comments are closed.