Dolj: Rezultate iniţiale la examenul de Bacalaureat

0
419

Ministerul Educației a publicat astăzi, 25 august, pe site-ul dedicat bacalaureat.edu.ro, rezultatele inițiale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august 2023. În Dolj, promovabilitatea depășește 34%, judeţul fiind pe locul al V-lea la nivel naţional.

Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR). “În județul Dolj, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 34,2% (promoția curentă și anterioară), procent ce situează județul Dolj pe locul V la nivel național. Au promovat 268 de candidați, dintr-un total de 783 de candidați prezenți. De asemenea, 10 unități școlare au rata de promovare peste 50%, iar patru unități școlare au rata de promovare 0%. Reamintim că, în această sesiune, au fost înscrişi 963 de candidați pentru a susține probele, iar un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă”, a precizat prof.dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al învăţământului doljean.

Ce urmează?

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 25 august, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 29 august. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.