Ludovic Orban : Restaurantele ar putea fi deschise, cel mai probabil, de la 1 septembrie

0
605

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că restaurantele ar putea fi deschise, cel mai probabil, de la 1 septembrie, o decizie în acest sens urmând a fi luată în cursul săptămânii. “Dezbatem în cursul acestei săptămâni. Am solicitat punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific şi alţi specialişti să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări. Intenţia mea este ca în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie. Cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, de exemplu, să poată să servească masa pe terasă”, a precizat Ludovic Orban, ieri, într-o emisiune la Digi 24.