Eduard Hellvig, şeful SRI: Legalitatea protocolului secret nu poate fi pusă la îndoială

0
414

Directorul SRI Eduard Hellvig spune că a încheiat protocolul secret din 2016 în baza legii şi că l-a denunţat la scurt timp pentru că putea să aplice legea şi fără a se stabili prin protocol relaţionarea dintre Parchet şi Serviciu.

„Trebuie să fii rupt de realitate să mă acuzi că am ceva de ascuns cu protocoalele, în condiţiile în care am ordonat auditul cu privire la existenţa protocoalelor înainte ca subiectul să fie în dezbatere publică. S-a presupus că e un abuz al SRI. Personal, înţeleg ce înseamnă abuzul statului împotriva cetăţenilor săi şi voi lupta până în ultima zi împotriva abuzurilor, indiferent de cine le face.(…) De ce l-am semnat? Ordonanţa 6 din 2016 a impus să semnăm protocolul cu instituţiile statului pentru exercitarea atribuţiilor noastre. De ce l-am denunţat? Am spus mai devreme, auditul intern a arătat că putem să ne exercităm atribuţiile în baza legii fără aceste protocoale asigurând securitatea naţională a României. Personal, nu am nimic de ascuns. E un proces de transparenţă şi normalitate pe care l-am iniţiat chiar dacă legea nu ne obliga acest lucru”, a declarat Eduard Hellvig, directorul SRI.