Programe şcolare pentru protejarea patrimoniului

0
430

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumentele din întregul continent, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Din anul 1992, şi în România, ZEP oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice, dar şi situri sau zone mai puţin cunoscute, care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a trimis în teritoriu tot ceea ce ţine de dezvoltarea acestui proiect.

monumentEvenimentele culturale organizate cu acest prilej se adresează tuturor cetăţenilor, oferindu-le un mediu istoric atractiv, ce favorizează comunicarea interpersonală. În cadrul întâlnirii de lucru din luna octombrie 2016, la Consiliul Europei s-a recomandat, pentru anul 2017, ca tema ZEP să se refere la legătura comunităţilor cu peisajul cultural şi protejarea patrimoniului cultural. Au fost considerente care au condus la titlul temei „Patrimoniul cultural – Natura armonii”.

Data de desfăşurare a celei de-a XXV-a ediţie este sâmbătă, 16 septembrie 2017, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a trimis spre toate unităţile şcolare aflate în subordine tot ceea ce ţine de acest proiect: „Tema oferă posibilitatea iniţierii organizării unui evantai de evenimente culturale, care să ilustreze contribuţia activă a comunităţii locale la gestiunea peisajului cultural şi a componentei patrimoniului imaterial sau material, în raport cu mediul natural”. Având în vedere cele prezentate, ISJ Dolj a invitat unităţile şcolare să folosească oportunitatea de a organiza evenimente culturale dedicate ZEP până în data de 21 august, iar în perioada următoare vor fi centralizate toate datele transmise de către unităţile de învăţământ.