Pentru cine nu ştie, în splendida localitate italiană de pe ţărmul Adriaticii, Rimini, se desfăşoară de mai bine de 36 ani una dintre manifestările cele mai cunoscute şi mai apreciate, nu doar în Peninsulă, ci în mediile sociale şi culturale din întreaga lume: este vorba de un Meeting, cum e cunoscut, având ca generic asumat încă de la prima ediţie „Prietenia între popoare”. O temă care, mai ales pentru generaţiile mai tinere, trimite la retorica vechiului pacifism promovat, propagandistic, în mediile comuniste post-belice. Şi, în fapt, chiar din iniţiativa stângii italiene s-a şi ivit, iniţial, dar deschizându-se, apoi, către credinţă, în formă ecumenică, dar mai ales către zona artei şi culturii.
Aici au fost prezente, de-a lungul ultimelor trei decenii, personalităţi marcante din politică (în 1984, carismaticul lider al PCI, Enrico Berlinguer, şi-a susţinut, în faţa unei mulţimi impresionante, ultimul său discurs), din muzică (neuitatul cantautor Fabrizio De André era nelipsit cu nemuritoarele sale mesaje de pace şi iubire între oameni şi a şi realizat aici un nu mai puţin celebru album sub genericul mitingului), Noam Chomsky, atipicul lingvist şi critic al politicii nord-americane, prezent şi la această ediţie, ca să nu mai vorbim de înalţi prelaţi ai celor mai importante religii, imami, rabini, guru, cardinali, mitropoliţi, episcopi şi papi.
Întâia oară fără subvenţii guvernamentale, actuala ediţie nu duce lipsă de prezenţe politice: de la miniştri, italieni dar şi de peste hotare, din Tunisia şi Egipt, la premierul Matteo Renzi ce şi-a anunţat prezenţa cu o intervenţie de natură exclusiv culturală.
Poate cel mai important moment din aceste prime zile (ediţia include circa 100 de întâlniri-dezbateri, 14 expoziţii de artă, 10 spectacole şi reprezentanţii artistice, inclusiv memoriale consacrate celui mai faimos „produs” al localităţii, regizorul Federico Fellini, şi circa 15 întreceri sportive) l-a constituit mesajul Papei Francisc, în care ideea de bază a fost, în linia de-acum cunoscută, pericolul naufragiului omului de azi în oceanul unei lumi fără Dumnezeu, o lume deşertată de aluviunile sărăciei şi ale unei lipse endemice.
De altminteri, lipsa, ca eşec, sărăcie, faliment, este şi genericul actualei ediţii ce se va încheia miercurea viitoare. Cuvintele de ordine, tema adică, sunt sintetizate într-un vers al marelui poet Mario Luzi, florentin cu origini la Rimini: „Di che è mancanza questa mancanza, cuore, che a un tratto ne sei pieno?” (“A cărei lipsă această lipsă este, inimă, c-atât de plină eşti de ea?”).
Lipsa e, deopotrivă, indigenţă, eşec, rătăcire în oceanul culturii dominante subjugate de un consumism inutil în aroganţa sa. Şi e marcă a unei noi singurătăţi a individului uman supus unei tristeţi individualiste, victimă a unei grave deșertificări spirituale.
O interogare, de data aceasta, nu a raţiunii, nici a conştiinţei – civice, politice sau în oricare altă dimensiune –, ci a inimii, a sufletului cu care lipsa şi, în general, lipsurile de orice fel, ne acompaniază, ceas de ceas, sfidându-ne dreptul la împăcarea cu noi înşine şi cu ceilalţi. Cu celălalt care, în actualul diluviu cu valenţe demonice, catastrofale, nu-şi găseşte sprijin mai consistent decât în eu, în noi, sub semnul unei comune identităţi.
Şi oricât de paradoxal ar părea, în simptomatologia acestei lipse, a acestei sărăcii sufleteşti cu multiple şi nu mai puţin amendabile cauze ale prezentului vertiginos, speranţa devine cu atât mai presantă. Fiindcă, aşa cum Papa însuşi sugerează în mesajul său, nu cumva în substanţa însăşi a lipsei, a eşecului, a suferinţei subzistă şi cea mai mare resursă pentru regăsirea şi împlinirea de sine? O ştim, de la anticii hinduişti, chinezi ori eleni, nu abundenţa, nu belşugul, nu preaplinul sunt resorturi ale creaţiei. Şi ale fericirii, ci tocmai lipsa, care devine imperial motiv de căutare, de schimbare, de împlinire. Nu cantitatea – cifrul maladiv al lumii de azi -, ci calitatea e temelia oricărei aventuri existenţiale în căutarea identităţii de sine.
