Deco Util School, prima ediţie

0
259

Centrul Multifuncţional Craiova organizează până pe 31 august prima ediţie a Deco Util School, târg estival de amenajări interioare şi papetărie. Craiovenii sunt aşteptaţi astfel, în această perioadă, pentru a achiziţiona, la preţuri promoţionale, rechizite din toate sortimentele, în vederea pregătirii elevilor pentru începerea anului şcolar. Evenimentul este o noutate, dar se doreşte să devină o tradiţie, oferta fiind foarte generoasă, diversificată şi produse pentru toate buzunarele. În aceeaşi perioadă, vizitatorii centrului pot urmări desfăşurarea Taberei Internaţionale de Sculptură „Drumuri Brâncuşiene”, iar începând de astăzi până pe 1 septembrie în incinta Centrului Multifuncţional, etajul I, se va desfăşura şi expoziţia naţională de păpuşi „Puppets Occupy Street”. Aşa că părinţii care vin cu copiii pot să împletească, astfel, utilul cu plăcutul într-un cadru deosebit.