Constantin: Dacă electoratul înțelege că lupta se dă între Ponta și Băsescu, e posibil să nu existe turul II al prezidențialelor

0
268
Daniel Constantin

Președintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, afirmă într-un interviu acordat Agerpres că, dacă românii își vor da seama că lupta pentru Palatul Cotroceni se dă între premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu, „deghizat în forme și personalități diverse”, atunci ar exista posibilitatea să nu mai fie un al doilea tur de scrutin la alegerile prezidențiale. „Ne confruntăm cu o inflație de candidați ce se prezintă a fi «de dreapta». Iar, după cum se știe, inflația provoacă devalorizare. Și, dacă mergem mai departe cu această paralelă, știți care este răspunsul la devalorizare? Denominarea. Pe românește, se taie niște zerouri. Chiar scriam pe blog zilele trecute că alianța PNL-PDL este un paradox matematic pentru că, în acest caz, 1 plus 1 fac aproape zero. Iar zero candidează… Serios, dacă tăiem toate zerourile din rândul contracandidaților lui Victor Ponta, rămânem cu doar alte două candidaturi relevante: Călin Popescu Tăriceanu și Traian Băsescu, deghizat în forme și personalități diverse. Cine va intra în turul II? Dacă electoratul înțelege că, în realitate, lupta se dă între Victor Ponta și Traian Băsescu, este posibil să nu existe turul doi. Alegerile din această toamnă pot încheia ce a început în 2012. Orice vot pentru Victor Ponta este, de fapt, un vot împotriva lui Traian Băsescu”, afirmă Constantin.