Pasajul suprateran, mai ceva ca zidul chinezesc

0
378

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat, ieri, că este nemulţumit de ritmul în care se fac lucrările la pasajul suprateran din Valea Vlăicii. Edilul-şef a anunţat chiar că este pe punctul de a rezilia contractul cu firmele SCT Bucureşti şi Erpia Craiova, dacă acestea nu vor recupera cele două luni de întârziere.

Solomon e convins că lucrarea de la kilometru zero începe să semene cu chinurile facerii celebrului Zid Chinezesc. «Cred că o să muncim ca la Zidul Chinezesc. După cum evoluează lucrurile cred că firma care a câştigat această licitaţie, împreună cu subcontractorii, nu şi-au făcut datoria aşa cum trebuie pentru comunitate. Adică stai câteva luni şi nu înaintezi pentru că ai probleme cu reţelele, că trebuie să muţi patru stâlpi de lumină şi nu ştii ai cui sunt. S-a tergiversat foarte mult de când am ieşit din groapă, din acel subteran al kilometrului zero al Craiovei», a declarat Antonie Solomon, în cadrul unei conferinţe de presă.

Solomon se dă tare la SCT Bucureşti

Potrivit edilului-şef, cele două societăţi care lucrează acum la pasaj, SCT Bucureşti şi Erpia Craiova, trebuie să aibă în vedere faptul că riscă să fie scoase de pe şantier dacă nu reuşesc să recupereze cele două luni de întârziere care au rezultat conform graficelor de lucrări întocmite anterior. „Firmele trebuie să îşi facă bine temele. Dacă nu, voi cere anularea contractului şi organizarea altei licitaţii. Nu îmi bat joc de nimeni, eu ştiu prin ce am trecut şi nu vreau să vin ca un primar smerit, sfios, să nu fac nimic, să treacă timpul”. Solomon a punctat inclusiv faptul că, dacă va fi nevoie, „voi spune în continuare lucrurilor pe nume” pentru a impulsiona lucrările.

Targetul primarului: jumătate din pasaj până la toamnă

În acelaşi timp, primarul e aproape convins că firmele nu vor reuşi să recupereze terenul pierdut, fiind foarte posibil să se ajungă la organizarea altei licitaţii. „Sunt două luni de întârzieri, nu ştiu dacă le vor recupera. O evaluare corectă se va face până în Zilele Craiovei, să spunem ce s-a întâmplat, dacă sunt posibilităţi de a realiza până în mai acest pasaj. Dacă nu, fără supărare, este posibilă despărţirea de acest constructor”. Solomon a anunţat, de asemenea, că ţelul său este ca, până la mijlocul lunii octombrie a acestui an, jumătate din cei 600 de metri de pasaj să fie turnaţi „şi atunci chiar aş avea curaj să spun că în mai vom circula pe acest pasaj care este util Craiovei”.