Hoţi de componente feroviare prinşi de oamenii legii

0
304

În cursul lunii iulie şi începutul lui august, la nivelul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare Dolj au fost înregistrate nu mai puţin de şase furturi de funii de cupru de la instalaţiile de semnalizare şi dirijare a traficului feroviar, fapte care ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei pe calea ferată dacă nu ar fi fost descoperite la timp. În plus, oamenii legii au mai fost sesizaţi şi despre patru furturi de componente de la vagoanele de marfă (distribuitoare de aer, cuple de legare etc.), toate fiind comise de autori necunoscuţi, atât în triajul Staţiei CFR Craiova, cât şi pe distanţa Craiova – Cernele – Işalniţa. Cea mai mare parte a acestor componente sunt valorificate la centrele de colectare a fierului vechi, astfel că li se pierde urma foarte uşor, iar hoţilor nu le pasă de siguranţa călătorilor.

În aceste condiţii, poliţiştii de la Transporturi Feroviare au luat decizia de a întări dispozitivul şi au suplimentat patrulele care acţionau în zonele respective. Au fost cooptaţi în aceste acţiuni şi jandarmi de la GJMb Craiova şi IJJ Dolj, astfel că oamenii legii, în cadrul activităţilor specifice efectuate, au reuşit să pună mâna pe hoţi. Este vorba despre Adrian Jigoiu (20 de ani), Daniel Munteanu (21 de ani) şi o fată, Adriana M. (17 ani), toţi din Craiova. În sarcina lor a fost reţinută comiterea celor şase furturi de la instalaţiile de semnalizare şi dirijare a traficului feroviar şi a două furturi de componente de la vagoanele de marfă, cei trei fiind cercetaţi acum, în stare de libertate, pentru pătrundere fără drept în zona de siguranţă a căii ferate şi furt calificat.

“Acţiunile de patrulare cu efective mărite continuă, pentru a-i depista pe cei care, pentru câteva kilograme de fier sau cupru, pun în pericol viaţa celor care călătoresc pe calea ferată”, ne-a declarat comisar-şef Ion Ţârdă, şeful Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare Dolj.