Cartierul general al lui Gaddafi a „căzut”, dictatorul nu e de găsit

0
364

Rebelii libieni au preluat controlul, marţi, asupra cartierului general al lui Muammar Gaddafi din Tripoli, aducând o lovitură grea regimului, însă liderul libian este de negăsit, relatează AFP. „Rebelii au distrus zidurile de beton ale complexului şi au pătruns în interior. Ei controlează Bab al-Aziziya în întregime. S-a terminat”, a declarat un corespondent al AFP care se afla în interior, împreună cu rebelii.

„Tranziţia începe imediat”, pentru a construi o „Libie nouă”, a anunţat, marţi seara, numărul doi în ierarhia rebelilor, Mahmoud Jibril. „Construim de acum o Libie nouă, toţi libienii ca fraţi, pentru o naţiune unită, civilă şi democratică”, a completat acesta.

Mustafa Abdeljalil, liderul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), organismul politic al rebelilor libieni, a declarat că în Libia vor fi organizate alegeri în opt luni, potrivit unui interviu publicat ieri de cotidianul italian „La Repubblica”: „În opt luni vor avea loc alegeri legislative (…) şi prezidenţiale. Vrem un Guvern democratic şi o Constituţie dreaptă. Mai ales, nu vrem să fim mai izolaţi de lume decât am fost până în prezent”. În ceea ce priveşte soarta lui Muammar Gaddafi, „opinia dominantă printre membrii CNT este ca acesta şi banda lui să fie judecaţi în Libia. În cadrul unui proces echitabil, dar care trebuie să aibă loc în Libia”, a insistat el. Întrebat de postul de televiziune France 24 despre locul în care s-ar putea afla Gaddafi, Abdeljalil a răspuns: „Numai Allah ştie (…) Îmi imaginez că a părăsit Tripoli (…). Nu cred că este atât de curajos încât să fi rămas la Tripoli până acum”.

Indiferent unde s-ar afla însă, colonelul Muammar Gaddafi a declarat, într-un mesaj audio difuzat ieri dimineaţă de postul de televiziune sirian Arrai, că s-a plimbat incognito prin Tripoli şi le-a cerut locuitorilor să „curăţe” capitala de rebeli: „M-am plimbat incognito, fără ca oamenii să mă vadă, şi am văzut tineri pregătiţi să-şi apere oraşul”, a afirmat „Ghidul revoluţiei libiene”. Într-o altă înregistrare, transmisă de postul de televiziune al-Urubah, Gaddafi şi-a explicat retragerea de la baza Bab al-Azizya ca pe o „mişcare tactică” şi a promis „martiriu sau victorie” în lupta împotriva „agresiunii”.

Un înalt oficial din administraţia prezidenţială de la Managua a declarat că  Nicaragua i-ar putea oferi azil politic dictatorului libian Muammar Gaddafi, deşi acesta nu a înaintat nici o cerere pentru azil politic.

Potrivit liderului CNT, Mustafa Abdeljalil, luptele au provocat moartea a 400 de persoane şi rănirea altor 2.000 în numai trei zile, la Tripoli, în timp ce 600 de soldaţi pro-Gaddafi au fost capturaţi.