Începe înscrierea la formele de învăţământ seral sau cu frecvenţă redusă

0
5858

De mâine, încep înscrierile candidaţilor din seriile anterioare, la admiterea în învăţământul liceal seral , respectiv   cu frecvenţă redusă, pentru anul şcolar 2021 – 2022, care împlinesc vârsta de 18 ani până la începerea cursurilor anului viitor şcolar.  În Dolj, sunt disponibile 28 de locuri pentru frecevenţă redusă şi 280 la seral.

Înscrierea la învăţământul seral sau cu frecvenţă redusă a candidaţilor, din seriile anterioare, care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2021 – 2022, se va face la Centrul special de înscriere din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, camera 103. Depunerea dosarelor va avea loc în perioada 26 – 30 iulie, în intervalul orar 09:00 – 13:00. Sunt mai multe acte care sunt obligatorii : cererea de înscriere; certificatul de naştere, cartea de identitate şi, după caz, certificatul de căsătorie în copie, conform cu originalul; adeverinţa cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională/tezele cu subiect unic din cls. a VIII-a/testele naţionale/examenul de capacitate, după caz; foaia matricolă pentru ciclul gimnazial (cu calculul obligatoriu al mediei generale); fişa (adeverinţa medicală). Repartizarea candidaţilor se face în două etape. Astfel, în prima vor fi cei care au susţinut Evaluarea Naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naţionale/examenul de capacitate, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute şi a opţiunilor. Cea de de-a două este destinată, pe locurile rămase libere, tot în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire din gimnaziu, celor care nu au participat la examenele prezentate anterior.

Multe locuri la seral

Conform Planului de şcolarizare pentru anul de învăţământ viitor, aprobat, la nivelul Doljului sunt 28 de locuri la Liceul “Matei Basarab” din Craiova (la frecvenţă redusă), pe filiera teoretică, la filologie. La seral, sunt 280 de poziţii accesibile, la nouă unităţi de învăţământ. Cele mai multe – 56 – sunt la Liceul de Industrie Alimentară din Craiova. Celalalte, cu câte 28, sunt la Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Craiova, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Craiova, Colegiul “Ştefan Odobleja” din Craiova, Liceul Energetic din Craiova, Liceul Tehnologic “Ştefan Anghel” din Băileşti; Liceul Tehnologic “Petre Baniţă” din Călăraşi, Liceul Tehnologic “Dimitrie Filişanu” din Filiaşi, şi Liceul Tehnologic “Costin D. Neniţescu” din Craiova, la toate acestea pe diverse specializări.