Amnezii estivale…

0
426

Atenţia mi-a fost atrasă de un articol, realmente ispititor, intitulat „Un interviu şi niscaiva reflecţii”, postat pe blogul său, de prietenul Marian Nazat, avocat bine cunoscut şi scriitor de acum consacrat, prin cărţile sale, care desfiinţează literalmente interviul acordat „Gazetei Sporturilor”, la începutul lunii trecute, de actualul ministru delegat pentru Sport, din cabinetul premierului francez Jean Castex, fosta campioană mondială (Perth – 1998), vicecampioană olimpică (Sidney – 2000), şi campioană europeană (Istanbul – 1999) la înot, Roxana Mărăcineanu. Adusă în echipa guvernamentală de ex-premierul Edouard Philippe, acum primar al oraşului Le Havre. Interviul banal pe alocuri, cu irizări de anticomunism postcomunist, fără nici o noimă, chiar dacă plecarea din ţară a Roxanei Mărăcineanu, la vârsta de  9 ani, via Algeria, în 1984, unde lucrau părinţii ei, ar putea părea… interesantă. Pentru unii dintre noi, care am prins acele vremuri. Articolul lui Marian Nazat –aproape exhaustiv- lasă totuşi loc pentru două mici comentarii, la interviul –eveniment pomenit. Primul dintre ele, legat de întrebarea intervievatorului: „Cum aţi ajuns în politică?” Răspuns: Δn politică, propriu-zis, nu am fost înregimentată niciodată”. Intervievatorul insistă totuşi la un moment dat: „Nu avuseseţi totuşi, chiar nici un pic de experienţă politică?” „Avusesem o experienţă politică în regiunea Ile de France (regiunea Parisului) timp de 5 ani, când am fost solicitată de fostul preşedinte, care a apelat la mine, mai mult ca să aibă un nume de sportiv, totuşi cunoscut, pe lista da candidaţi”. O listă a partidului socialist, adăugăm noi. Presa franceză, la momentul desemnării succesoarei, în funcţia de ministru, a fostei mare scrimere Laura Flesse, dublă campioană mondială, menţionase statutul de fost consilier regional al Roxanei Mărăcineanu. În fine, o amnezie estivală. Al doilea comentariu vizează atitudinea radicală a Roxanei Mărăcineanu, în „cazul Colţescu”, neacroşat în interviul din „Gazeta Sporturilor”. La 9 decembrie anul trecut, după întreruperea partidei dintre PSG şi Istanbul Basaksehir (min. 16) de arbitrul român Ovidiu Haţegan, în urma unei afirmaţii presupus rasiste a arbitrului de rezervă Sebastian Colţescu, Roxana Mărăcineanu a reacţionat pe Twitter: „Un rasism ordinar”, proferat la adresa antrenorului adjunct al clubului turc, camerunezul Pierre Achille Webo. Roxana Mărăcineanu vorbeşte la perfecţie limba maternă şi putea avea o abordare cel puţin nuanţată. S-a pripit, poate din raţiuni politice, punând paie pe foc. În „Liberation” scriitorul şi poetul francez Thomas Clerc scria că ministrul francez al Sporturilor, fără cea mai mică onestitate intelectuală a văzut în afirmaţia lui Sebastian Colţescu „tipul acela negru”, o dovadă… a rasismului. Dezbaterea a luat amploare. Ca şi în chestiunea homofobiei. „Ştiu că în România, lumea ori nu prea înţelege bine despre ce este vorba, ori tratează subiectul cu lejeritate”. Aveam nevoie de dădăceala respectivă. Ambi interlocutori se relaxează când descoperă abordări comune faţă de anu mite teme. Nu există nicăieri vreo divergenţă de vederi sau vreo pauză jenantă. Roxana Mărăcineanu, care recent a fost în ţară la partida Euro, dintre Franţa şi Elveţia, poate rămâne încredinţată că în România interbelică toată aristocraţia vorbea la perfecţie limba franceză şi limba franceză s-a predat în şcoli şi licee, şi până în 1990. România fiind o ţară francofilă şi francofonă, a avut mereu un cult faţă de Franţa, şi an de an la 20 martie se celebrează Ziua internaţională a francofoniei. Din tot interviul acordat de actualul ministru francez al Sportului, nu rezultă nici un demers străveziu, vizând relaţiile pe multiple planuri ale celor două ţări, deşi fie şi din curtoazie, se cuvenea. Modestă intelectual, şi fără mare dragoste faţă de ţara în care s-a născut, şi pe care încă o vizitează, Roxana Mărăcineanu a decepţionat de-a dreptul. Şi nu îi dorim, ca după Olimpiada de la Tokyo, să-l decepţioneze şi pe actualul premier francez.