După beznă, un punct câştigat, după ocazii, două pierdute

0
382

Universitatea Craiova a confirmat că startul modest de sezon, remizând pe teren propriu cu Poli Iaşi şi are deja 180 de minute fără gol marcat. O pană de curent a pus în pericol disputarea partidei, alb-albaştrii fiind la 15 minute de un 0-3 la „masa verde”

În ziua debutului în noul campionat, Craiova a aflat că nu prea are nici anul acesta şanse reale să treacă de un tur european, fiindcă la orizont stă un colos în devenire, RB Leipzig, germanii cu un lot de 300 de milioane de euro. Moldovenii veneau să strice definitiv ziua oltenilor, după ce anul trecut pierduseră toate cele patru confruntări directe. Colac peste pupăză, arena din Bănie, care a costat aproape 60 de milioane de euro, a fost afectată şi de o pană de curent chiar înaintea startului de joc, încheind  o etapă a problemelor electrice pe arenele Ligii I. Cum generatoarele arenei, considerată cea mai performantă din România, nu au făcut faţă decât pentru o jumătate de stadion, echipele au intrat la vestiare, meciul fiind amânat în speranţa rezolvării problemei. Regulamentul spune că gazdele au o oră la dispoziţie o oră pentru a remedia problema, altfel pierde meciul cu 3-0. Dacă meciul începe şi reapare problema, atunci nu se va mai relua, iar echipa oaspete îşi adjudecă punctele la „masa verde”. Cu un sfert de oră înaintea deadline-ului, arena a fost luminată regulamentar, iar arbitrul Feşnic a fluierat startul partidei.

Faţă de Supercupă, Mangia l-a retras pe Cicâldău în postul pe care s-a consacrat, fiind sacrificat Zlatinski, pentru ca Burlacu să completeze ofensiva clasică în trei a Craiovei. De partea cealaltă, Stoican a aliniat o formulă nouă de joc faţă de anul trecut, un sistem asemănător Craiovei, în care Cioinac a fost dispecer, dar numai cu Kizito la susţinere pentru Andrei Cristea. Mai periculoasă la început a fost echipa oaspete, prin două intercalări ale lui Panţâru, care au creat panică în defensiva olteană. Replica a dat-o Mitriţă, într-o fază caracteristică, blocat in extremis în preajma punctului de la 11 metri. Voleul lui Burlacu a fost spectaculos, dar ineficient, fiindcă Rusu se afla la datorie, pe colţul scurt. Prima parte s-a încheiat cu bara lui Mitriţă, după o acţiune în care defensiva ieşeană a fost hipnotizată, dar bântuită de noroc.

Partea a doua a început cu o nouă şansă uriaşă de gol a gazdelor, însă Glavina n-a avut o finalizare pe măsura fazei pe care a reuşit-o. Bancu l-a testat de la distanţă pe Rusu, dar moldoveanul a avut răspuns. Răzvan Popa a arătat încă o dată că este punctul nevralgic din defensiva olteană şi i-a servit o ocazie de gol lui Andrei Cristea, nespeculată de căpitanul oaspeţilor. Pe final, Mangia a introdus la disperare şi al patrulea atacant trecând la un sistem cu tot atâţia fundaşi, dar Craiova s-a precipitat în preajma careului advers, iar Mitriţă a fost prea nervos pentru a-şi mai ajuta echipa. După ce a ratat Supercupa, Universitatea s-a poticnit şi în debutul campionatului, dovedind că este departe de evoluţiile din sezonul trecut.

Mangia, pe stil italian: „Un egal e mai bun ca o înfrângere”

La final, Devis Mangia a făcut o criză de nervi atunci când din tribună i sa reproşat ceva, dar s.a mai calmat în faţa microfoanelor. „Un egal e mai bun decât o înfrângere. Nu am ce să le reproşez jucătorilor, au dat tot ce au avut, dar nu am reuşit să marcăm. Nu e nicio criză, când am analizat meciul din Supercupă, cu CFR, am văzut că am jucat mai bine decât ei. Azi am avut multe ocazii, dar nu am înscris. Jucătorii au avut o atitudine bună, sunt mulţumit de modul în care s-au prezentat, dar ne lipseşte golul. Nu vreau să găsesc alibiuri, dar am fost scoşi din ritm de faptul că s-a amânat meciul. Nici nu am ştiut dacă se mai joacă. Am stat 45 de minute şi am aşteptat, nu a fost plăcut. Noi pregătisem partida şi ne-am confruntat cu această problemă neplăcută. Eu şi conducerea lucrăm să completăm lotul“, a declarat strategul Ştiinţei. Mangia a vorbit şi despre tragerea la sorţi din turul trei preliminar al Europa League: „Sezonul trecut am căzut cu Milan, acum cu Leipzig, care e la fel, cel mai greu adversar. Dacă mi s-ar spune că jucăm cu Hacken, aş zice că avem şanse egale, dar cu Leipzig şansele sunt 20 % pentru noi, însă mergem să jucăm, pe teren se va vedea diferenţa“.

Flavius Stoican a declarat: „Craiova e o candidată la titlu. Are un joc frumos, un public minunat şi un antrenor foarte bun. Sunt foarte fericit de rezultat, mai ales că sunt şapte jucători care ne-au lipsit azi. Dar important e că cei care au jucat şi-au făcut pe deplin datoria. Este un rezultat echitabil. Important e ce facem pe teren. Poate dacă se câştiga meciul la masa verde era un motiv de bucurie, dar eu cred că normal e să se joace totul pe teren. Aşa ne-am măsurat forţele cu Craiova, am văzut la ce nivel suntem“.