1900 de ani de la moartea împăratului Marcus Ulpius Traianus

0
289

Traian (2)În cadrul istoriei universale şi al memoriei colective, numele împăratului Traianus ocupă un loc incontestabil. Puţine personalităţi au reuşit să egaleze prestigiul de care s-a bucurat acest împărat atât în timpul vieţii, cât şi după. Diferenţa dintre el şi alţi împăraţi a constat în primul rând în faptele sale, în lucrurile pe care le-a făcut, iar titlul de Optimus princeps reflectă o realitate şi nicidecum o exagerare. Extinderea frontierelor romane la maximum, funcţionarea ireproşabilă a sistemului administrativ şi militar din vremea sa,  cucerirea şi transformarea Daciei în provincie romană, construirea unui pod peste Dunăre la Drobeta, ridicarea celebrei columne care-i poartă numele la Roma şi multe altele, i-au asigurat accesul la posteritate.

Traian (3)S-a născut în anul 53, în provincia romană Baetica din sudul peninsulei Iberice. Călcând pe urmele tatălui său, a îmbrăţişat de timpuriu cariera militară, rămânând ataşat de viaţa cazonă până la moarte. Cronicile vremii relatează că Traianus mergea întotdeauna pe jos, alături de toată armata, se preocupa personal de modul cum soldaţii trebuiau rânduiţi în unităţi, iar unităţile în coloană, în tot timpul marşului conducându-i când într-un anumit fel, când într-altul, şi trecând albia râurilor pe jos, ca şi oamenii săi. Ascensiunea sa a fost una impresionantă, drept care în rândul armatei romane s-a bucurat de o popularitate extraordinară.

Intrarea în politica vremii a fost, de asemenea, una de succes, astfel că la data de 27 ianuarie, anul 98 al erei noastre, a fost proclamat împărat al Imperiului roman. Comportamentul civilizat şi corect, precum şi excelentele relaţii ce le-a avut cu Senatul roman, au rămas legendare; urarea fii mai fericit decât Augustus şi mai bun decât Traian este fundamentată practic din toate punctele de vedere.

Pentru noi, românii, numele împăratului Traian are o semnificaţie aparte. Evident, în primul rând datorită celor două războaie daco-romane, la finele cărora armata romană a rezolvat odată pentru totdeauna „problema dacică”. Trecând peste tragicul sfârşit al regelui Decebalus şi peste drama neamului dacilor, transformarea Daciei în provincie romană şi includerea acesteia în Imperiul roman au avut consecinţe benefice, ireversibile pentru istoria spaţiului în care trăim astăzi. Practic, impunerea civilizaţiei şi a culturii romane la nordul Dunării inferioare a asigurat apartenenţa noastră la Europa. Ca popor de limbă şi cultură latină, românii sunt indisolubil legaţi de opera militară şi administrativă a împăratului Marcus Ulpius Traianus.

Traian (1)Fără îndoială, au existat probabil şi lucruri care i se pot imputa celui care a fost Optimus princeps. I s-a reproşat de către unii cronicari (mai târziu) o anume o anume pasiune pentru băieţi şi pentru vin. Nu ştim dacă acestea au fost adevărate sau dacă reprezintă simple zvonuri; societatea romană era, ca şi cea românească din zilele noastre, amatoare de astfel de răutăţi. Nimeni însă nu a îndrăznit să-i conteste autoritatea şi meritele, întrucât se distingea în cel mai înalt grad prin firea sa dreaptă, prin vitejia sa şi prin modestia felului său de viaţă.

Ce-i drept, a avut parte şi de un anturaj favorabil. I-au stat alături importanţi sfetnici şi generali de încredere şi a avut parte de o căsnicie fericită, alături de mult prea decenta împărăteasă Pompeia Plotina. Din toate cele relatate pe scurt aici reţinem puternica personalitate a împăratului Traianus, respectul ce i-l purtau semenii săi, de unde şi stima de care s-a bucurat din partea urmaşilor.

Traian (4)Data oficială a morţii sale este 13 august, anul 117. Se pare însă că decesul său a survenit mai devreme, cel mai probabil pe data de 9 august, iar moartea sa a fost ţinută secret câteva zile pentru ca Plotina şi cei apropiaţi să aibă timp pentru proclamarea viitorului împărat, Hadrianus.

Cenuşa rezultată în urma incinerării corpului său a fost depozitată într-o urnă de aur şi depusă într-o încăpere funerară improvizată în soclul celebrei sale columne, realizată din marmură de Carrara. La 1900 de ani distanţă de acest eveniment, stând în faţa Columnei şi contemplând-o, nu se poate să nu rămâi uimit de monumentalitatea sa şi să nu te gândeşti la Optimus ca la un om mare.

Arheolog dr. DOREL BONDOC,

Muzeul Olteniei, Secţia de Istorie-Arheologie