Stagiunea estivală a Filarmonicii „Oltenia” o readuce pe scena acestei instituţii pe pianista Rebeca Omordia – născută la Craiova, unde a absolvit Liceul de Arte „Marin Sorescu”, şi stabilită în Anglia, unde, în anii din urmă, a câştigat o bursă de studii la Conservatorul din Birmingham şi Trinity College of Music din Londra. Recitalul său va avea loc joi, 28 iulie, începând cu ora 20.00, şi va fi cu acces liber pentru public.
Pe lângă creaţiile a doi compozitori clasici cunoscuţi – „Kreisleriana”, op. 16 (opt fantezii pentru pian) de Robert Schumann şi Scherzo în Mi major, op. 54, nr. 4 de Frederic Chopin –, tânăra muziciană va cânta lucrarea „Decorations” de John Ireland, „un compozitor englez foarte drag mie, contemporan cu Debussy şi Ravel”, după cum afirmă. Nu întâmplător – cunoscute fiind originile sale nigeriene, după tată –, Rebeca Omordia a ales şi cinci dintre cele 24 de „Studii în ritmuri africane” ale compozitorului nigerian Fred Onovwerosuoke.
Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (clasa prof. Dana Borşan), Rebeca Omordia a urmat un Master Socrates Erasmus (Conservatorul din Birmingham), obţinând în 2007 o bursă de studii pre-doctorale din cadrul aceleiaşi universităţi. În 2010 a câştigat bursa „Ofenheim” pentru studii aprofundate oferită de Trinity College, Londra (clasa prof. Mikhail Kazakevich).
Activitatea sa concertistică s-a desfăşurat în mari centre culturale din Europa şi America, obţinând şi numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale. Marele Premiu „Delius Prize”, câştigat în 2009 la Birmingham Conservatoire, a deschis colaborarea cu renumitul violoncelist britanic Julian Lloyd Webber, alături de care a concertat în repetate rânduri ca partener de muzică de cameră. În 2013, Rebeca Omordia a transcris pentru violoncel şi harpă Seal Lullaby, lucrare a cunoscutului compozitor Eric Withacre, care a fost înregistrată pentru Deustche Gramophone de violoncelistul Julian Lloyd Webber împreună cu harpista Catrin Finch.
A susţinut numeroase recitaluri solo în Marea Britanie organizate de British Music Society şi de John Ireland Trust, organizaţii menite să promoveze creaţia compozitorilor britanici, în special a lui John Ireland (1876-1862), cel mai important compozitor englez care a scris pentru pian. De asemenea, desfăşoară şi o intensă activitate pedagogică. În 2007 a devenit profesor asociat la Birmingham Junior Conservatoire, unde studenţii săi (16-18 ani) sunt pregătiţi pentru admiterea la Conservator.
Succesul de care Rebeca Omordia se bucură în prezent peste hotare este pe măsura talentului, dar şi a efortului său continuu de perfecţionare. Ca recunoaştere, tânăra pianistă a primit, recent, Premiul „Honorary Membership Award” din partea Conservatorului din Birmingham, care i-a fost înmânat pe data de 24 iunie 2016. Distincţia este acordată absolvenţilor care s-au afirmat şi au adus o contribuţie importantă în domeniul muzical în care activează.
«Scrisă în 1912-1913, „Decorations” este o suită pentru pian în trei părţi care durează aproximativ 10 minute. Fiecare piesă, de sine stătătoare, evocă decorul unui peisaj mirific, titlul fiecărei piese fiind însoţit de un citat din poemul care l-a inspirat.
Primele doua piese – „The Island Spell” şi „Moonglade” – sunt un omagiu adus lui Debussy, atât prin scriitura pianistică, cât şi prin limbajul muzical folosit, pur impresionist. Prima piesă evocă un peisaj feeric al unei insule de vis, o lume fantastică, cu personaje fermecătoare şi ape magice. Cea de a doua, scrisă pe baza unui poem de Arthur Symons (titlul fiind însoţit de următorul citat: „De ce eşti atât de trist în vise?”), are un caracter misterios, chiar mistic, şi reflectă influenţa naturii, unul din elementele de inspiraţie de bază al lui Ireland.
Ultima piesa, „Scarlet Ceremonies”, inspirată dintr-un poem al idolului său, autorul din Țara Galilor, Arthur Machen, ale cărui lucrări au constituit piatra de hotar a creaţiei lui Ireland – o lume dominată de predilecţia pentru practicile oculte –, este cea mai strălucitoare dintre cele trei, precum şi una dintre cele mai dificile piese scrise de Ireland pentru pian». (Rebeca Omordia)
«Fred Onovwerosuoke este un compozitor nigerian născut în 1960 în Ghana şi stabilit în America, fondatorul Festivalului de Muzică Africana şi Afro-Americana din St Louis, SUA. Ca etnomuzicolog, a călătorit pe întreg teritoriul Africii şi a cules material folcloric pe care l-a folosit apoi în cele „24 Studies in African Rhythms”. Fiecare studiu tratează o problemă tehnică diferită de un grad de dificultate ridicat; din punct de vedere muzical, fiecare studiu are la bază un material folcloric şi ritmuri specifice unei ţări diferite din Africa. Astfel, ca punct de inspiraţie vom găsi dansuri, cântece de jale, cântece de leagăn, invocaţii spirituale, toate creând un ciclu de piese-studii de o originalitate inedită. Eu voi cânta în concertul de la Craiova, de joi seara, cinci dintre cele 24 de studii: Aye Dance 1 & 3 – dansuri din Namibia şi Etiopia; Pende – îşi trage originea dintr-un cântec de leagăn din Congo; Sanza – inspirat din tradiţia instrumentelor de percuţie din Uganda; Raging River – dans din regiunea Zambiei, considerat cel mai dificil dintre studii, un adevărat „tour de force” pentru orice pianist». (Rebeca Omordia)