Ponta, despre plagiat: Am greşit în urmă cu 16 ani, dacă omoram pe cineva, eram pus în libertate

1
366

Premierul Victor Ponta a declarat că, din punct de vedere instituţional, a fost absolvit, printr-o decizie a ICCJ, de acuzaţia de plagiat, iar din punct de vedere moral a plătit, inclusiv preţul politic, pentru o greşeală din urmă cu 16 ani, perioadă după care ar fi putut fi eliberat chiar şi pentru omor. El a arătat că în privinţa acuzaţiilor de plagiat poate vorbi despre două aspecte, respectiv instituţional şi personal. „Cea instituţională este următoarea: cei care mă acuză de acest lucru sunt în acelaşi timp cei care vorbesc despre statul de drept şi despre cât de importantă este decizia. Eu am o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care mă absolvă de această acuzaţie. Mai mult decât atât nu pot decât să mă duc, nu ştiu, la Tribunalul de la Haga. Deci, strict instituţional acesta este răspunsul meu”, a spus Ponta ieri, la Adevărul Live. În plan personal, a adăugat el, a plătit politic pentru o greşeală veche. „Al doilea răspuns, care e cu caracter personal: sunt acuzat de ceva ce am făcut rău, am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, după 16 ani cred că eram pus în libertate. Cred că am plătit preţul politic, moral. M-a afectat foarte tare, aş minţi să spun că nu m-a afectat tot acest scandal şi acuzaţia aceasta repetată. Am o întrebare: cam câte zeci de ani trebuie să plătesc pentru ceva ce, sigur, justiţia a zis că sunt nevinovat, dar o parte a opiniei publice mă consideră vinovat?”, a întrebat Ponta. În luna martie, instanţa supremă a decis că Victor Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat, după ce contestaţia formulată de Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru, prin care au cerut infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi redeschiderea dosarului, a fost respinsă, decizia fiind definitivă. Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, „un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de craţie intelectuală a patru autori”.

1 COMENTARIU

Comments are closed.