54 de migranţi, salvaţi de poliţiştii de frontieră

0
331


54 de migranţi au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră, după ce au fost interceptaţi la bordul unei nave fără pavilion arborat. Ambarcaţiunea se apropia de apele teritoriale ale României şi se afla la aproximativ 18 mile marine de plaja din Vama Veche. Potrivit Gărzii de Coastă, ambarcaţiunea era una suspectă şi se afla în zona de patrulare comună româno-bulgară. Poliţiştii de frontieră au observat că la bordul navei se aflau mai multe persoane care au solicitat sprijinul autorităţilor. Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă – Marius Niculescu – a declarat că nava era una de mici dimensiuni şi exista riscul ca, la un val mai mare, persoanele să cadă în apă. La bord se aflau 34 de bărbaţi, 5 femei şi 15 copii, dar nu proveneau toţi din aceeaşi ţară, fiind vorba despre 44 de afgani, 5 iranieni, 3 pakistanezi şi 2 georgieni. Se crede că aceştia s-au îmbarcat de pe coasta Turciei, în apropiere de Istanbul, cu intenţia de a ajunge într-un stat din Schengen.